miercuri, 10 ianuarie 2018

Preemțiunea fundamentală

Definitoriu timpul e trecut,
Dar faptele-s dovadă și amprentă
Al gândului ce amândoi l-am vrut,
Ca amintire-a vieții, inerentă.

Avându-mă, vei vrea să mi te dai,
La margine de noapte și de lume,
Dintr-un cuvânt să facem colț de rai,
Și-n fapte să ne-avem același nume!

Să-mi lași, în mâini, ca urme sânii tăi,
Ca urmă să rămân pe veci în tine,
Când trupu-ți coborând din munți în văi
Îmi face drum ce știu că-mi aparține.

Să vrei să simți, tot timpul, că te gust,
Și gustu-mi e motiv de fantezie,
Preempțiunii dându-i rostul just,
De-a te dorită, pereche, numai mie.

În adevăr, cu tot ce e cuprins
De sensul unui pas prin nemurire,
N-am să mai vreau să mă mai știu învins,
N-ai să te vrei uitând de împlinire.

Și iar, și iar, să vrei să mi te dai,
Spunându-mi că mă vrei, și ca dovadă,
Până în altă viață să mă ai,
Să știe toți că moartea-i de paradă.

Chiar de pe-acum, când totul e real,
Și, prin urmare, fapta e văzută,
Avem, deja, un rost fundamental
Spre pura veșnicie absolută.

Niciun comentariu: