(Tendințele tentației)
Se-aud mereu idei, cuvinte multe
Ce tot mai mult se-arată ca sentință,
Iar unii, timp având să le asculte,
Le dau, emfazic, nume de tendință.
Unii le văd și nu le dau valoare,
Alții le văd ca drum deja măreț,
Pentru cei mulți par toate o-ncercare
Al unui gând absurd, dar îndrăzneț.
Multe idei se-ascund printre cuvinte,
Spunând un adevăr cu bună știință,
Și pune semn pe cel care le minte
Din interes sau din obișnuință.
Unii le văd, dar alții le evită,
Sau doar le iau ca notă de subsol,
De bun folos, la vremea cuvenită,
Ca să evite o cădere-n gol.
Nevoie că ar fi, puțini acceptă,
De mult mai mult îndemn de cercetare
Înspre ideea care-i vag suspectă
Că-n fals se vrea un semn de întrebare.
De multe ori, mult prea puțin contează
Cum se numește punctul de final,
Tendințele când prea frumos tentează,
Banalul chiar scuzat e că-i banal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu