Azi de-ar fi un drum să-mi pot alege
Aș alege tot ce am ales,
Ca să pot mai bine înțelege
Ceea ce-mi e fără de-nțeles.
Multe aș schimba, îmi vine-a zice,
Însă știu că a schimba e greu,
Căci privind destinul ca matrice
Eu, să schimb, pot doar ce e al meu.
Mă-ndoiesc, oricâte am știute,
Că ar fi altceva să-mi doresc,
Că aș vrea cărări mereu bătute
Regăsind ce mulți, prea mulți, găsesc.
Nu contest un gând care mă bate,
Timpul să încerc să îl corup,
Să-mi dea voie să îl pun la spate
Ca să pot de patimi să mă rup.
Dar să fug de patimi nu-mi e vrerea,
N-aș putea ce-i patima să știu,
Temător mi-ar fi să n-am puterea
Să mai pun, pe visul meu, pariu.
Mi-a fost greu, dar tot mai cred că-i bine
Că n-am fost un simplu spectator,
În oglinzi m-am tot privit pe mine,
Într-un alt, mereu, mereu, decor.
Nevoind să-mi am îngăduință
În a fi un anonim comun,
Sinonim am fost, și referință,
Unui drum de care să dispun.
Am ales, s-ar zice, fapte multe,
Ce m-au pus la zid ori m-au salvat,
Am ales și căi, cumva oculte,
Alteori de toate m-am lăsat...
Tot ce am făcut mi-e pus în seamă,
Dar oricum, mă simt răspunzător,
Pentru când, cu deșănțată teamă,
Am ales ca orice muritor.
Am ales, ideea pare clară,
Faptele-s, real, autograf,
Îmi vor fi, de nu mă-mpac, povară,
Dar prefer să-mi fie epitaf.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu