Grăbește-te și lasă-te furată,
Când voi veni spunând c-am să te fur,
Și lasă-mi-te, dată, de îndată,
Jocul ar fi absurd, banal, obscur.
Timp nu avem de-al face să se piardă,
Punându-i preț de searbede păreri,
Ca nu cumva în foc nestins să ardă
Puținele, rămase-ntregi, puteri.
Nici timp de drum prin iluzorii fapte
Nu mai găsim, nu ne mai e cu rost,
Așa că de-am să vin în miez de noapte,
Fii gata de-a uita cam tot ce-a fost.
Răscumpărări de vise-s necesare,
Și-i necesar să fii motiv de vis,
Trăind firesc întâia-mpreunare,
Pe drumul, urcător, în paradis.
La trecerea de zi, în plină noapte,
Avându-ți doar o clipă de curaj,
Vei defini, printre frânturi de șoapte,
Urcarea-n decădere, prin picaj.
Și orișicât ți-ar pare de ciudată
A doua zi altfel te vei găsi,
Un fel de-a fi, o stare așteptată,
O viață cu-mpliniri vei defini.
Acum, că stai pe loc, ți se tot pare
Că te tot duci spre minus infinit,
Iar trecerea de timp dă semn că-ți moare
Speranța că avea-vei ce-ai dorit.
Vreau să te fur... Tu lasă-te furată,
Mai mult nu-ți spun, atâtea am în gând,
Nici nu promit, știind că dintr-odată
Te voi privi, spre-nalturi, alergând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu