duminică, 13 mai 2018

Preambul de seară

Mă simți în noaptea-aceasta lângă tine,
Și sentimentul pare chiar firesc,
Ți-e somnul lin, te simți cu totul bine,
În vis convinsă ești că nu lipsesc.

În brațe-mi dormi, te știi fără de haine,
Așa cum e, trăind, perfect, normal,
Normal fiind să-mi fii fără de taine,
În adevăr percept conceptual.

Un tresărit, când sânii-i simți în palme,
Te fac să vezi ideea preambul,
Al serii care, printre șoapte calme,
Dă semn de rost, de faptă și recul.

Îți vine-a-mi spune, că, de vreau, cu grabă,
Pot să mă las de jocul vieții prins,
Ca să ne fie ziua timp cu treabă,
Și panoplia focului aprins.

Mă simți, acut, cu vreme înainte,
Așa cum sunt, căutător, profund,
De nu poți pune visul în cuvinte,
Lăsându-mă în suflet să-ți pătrund.

Calea-i deschisă, ție îți revine,
Gândul să-l ai într-un normal curaj
De a primi ce știi că-ți aparține,
De-a nărui al fricilor clivaj.

Urmează ziua, mai apoi, în noapte,
Trăirilor motiv de vei găsi,
Te vei găsi punctând idei și fapte,
Pornite din dorința de a fi.

Acum îți ești în vise o simțire,
Te vezi cu dor, te vezi real trăind,
Te vezi prezent, cu rost de amintire
Te regăsești, al vieții sens, iubind.

Niciun comentariu: