miercuri, 6 iunie 2018

Ancore în absolut

Ce-am avut de spus deja am spus,
Vorbele-s puține, însă fapte,
Ce-au bătut un prag în miez de noapte,
La un tot, ca unul, ne-au redus.

Apăruți, din haos, neștiuți
Ne-am tot fost lung drum de multă vreme
Eu, scriindu-ți, anonim, poeme,
Tu zburdând prin norii nevăzuți.

Mai devreme nu s-ar fi putut,
Ne stăteau în cale mari ispite
Ori idei de sensuri dezgolite
Ancorate-n minus absolut.

N-aveam timp să fim cei de acum,
Am fi fost o simplă jumătate
Scotocind nisipuri spulberate
De idei vizând un iz postum.

Prin firesc, nicicum, pe mai târziu
Nu-și avea un sens de amânare,
Ne eram răscruce-n calendare,
Și reper într-un imens pustiu.

M-ai văzut și m-ai simțit grăbit,
Cu ideea clară și precisă,
Cum ți-am spus, știam că-mi ești promisă,
N-aveam timp prea mult de irosit.

Prevestind și tu al nopții rost,
Te-ai voit a vieții vestitoare,
Și, privind spre fapte viitoare,
Mi te-ai vrut speranței adăpost.

Spuse-s multe... tot ce-aveam de spus,
Vor urma prin fapte, alte fapte,
Fi-va zi și fi-va iarăși noapte,
Suntem, încă, jos, și fi-vom sus...

Niciun comentariu: