Ştiu clar acum că moartea-mi e departe,
S-a rătăcit în lumea cu străini,
Un zid, impenetrabil, ne desparte,
Şi-o altă lume, lumea de haini.
Sunt rătăcit şi eu în lumea-aceasta,
Am multe de făcut, precum am zis,
Când am ales ca, înfruntând năpasta,
Să am reper doritul Paradis.
Uitând, n-am vrut, cândva, să dau crezare
Atâtor fapte ce-mi erau îndemn,
Şi-atâtor înlesniri ce, cu mirare,
Tot apăreau şi nu-mi păreau un semn.
Am acceptat, cu greu, că datoria,
Are un timp al ei de-a se sfârşi,
Că altfel, singur voi plăti mândria
De-a refuza pe cei ce vor plăti.
Şi, acceptând, am început pricepe
Cum lumi întregi apar şi tot apar,
O altă viaţă pot, chiar eu, concepe,
Sau pot s-o las pierdută în zadar.
Am renunţat să fiu în căutare,
Să pun idei în clasicul tipar,
Şi m-am convins că simpla întâmplare
Pierde prea multa zbatere-n zadar.
N-am mai trăit în pierdere de vreme,
Îmi pare-acum că ce-am pierdut câştig,
M-am sărăcit de marile probleme
Ce nopţi şi zile m-au ţinut în frig.
Trag linii, fac o simplă socoteală,
Pot înmulţi, dar nu mai pot să scad,
Şi văd că moarta-i doar o vorbă goală,
Mi-e dat să merg pe-al existenţei vad.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu