duminică, 8 iulie 2018

Cheia ca superlativ

În prigoana lumii suferă ideea,
Uneori ajunge fără de motiv,
Însă de milenii, prin superlativ
Este definită, și văzută, cheia.

N-are importanță nici un fel de faptă,
Dacă se și trece dincolo de prag,
Cheia e pecete și al luptei steag,
E și trambulină, nu doar simplă treaptă.

Asta-i astăzi lumea, doar așa gândește,
Totul se oprește la mai mult câștig,
Nici arșița verii, nici al iernii frig,
Spre altfel de gânduri nu o mai pornește.

Vechea neștiință e la fel de nouă,
Tot la fel se cerne ce se crede bun,
Viața-i, mai degrabă, îndelung surghiun
Mult mai importante-s boabele de rouă.

Răspicata vorbă nu se ia în seamă,
Când dă altfel vestea, ori n-o dă deloc,
Chiar și adevărul este pus pe foc
În neacceptarea ce devine teamă.

Definiții sacre azi se translatează
În idei ce țipă și chiar fac scandal,
Când acuzatorii cred că-s tribunal,
Pedepsind principiul că nu se uzează.

Chiar sacralitatea are altă formă,
E, fără de noimă, un banal cuvânt,
Care dus de vorbe ia, din plin, avânt
Și, din clipă-n clipă, are altă normă.

Cheia e obiectul, nu-i nici drum, nici cale,
Ea-i acum cu totul faptelor motiv,
Și e argumentul clar, demonstrativ,
Al atâtor sensuri neprincipiale.

Niciun comentariu: