spre a-ți spune pe-ndelete
Despre sacra-mi datorie
de-a face să se repete
Clipa-n care-am fost făptașii,
neștiuți de nici o lume,
Ce au dat, împreunării,
nu doar nume, ci renume.
Într-un fel de revenire,
motivată de idee,
Te vei ști că ești o cale,
nicidecum o simplă cheie,
Când idei complementare
se vor arăta la față,
Întorcându-te, vei spune
că îți este dor de viață.
Fi-va, într-un fel, momentul
când în lacrimi îți vei pune
Și regretul, și speranța,
fapte rele, fapte bune,
Când punându-le-n balanță
vei ști cum ți-a fost căderea,
Ca, urmând o nouă noapte,
să trăiești, cu rost, plăcerea.
Azi e timpul... azi e vremea
ce încet ajunge clipă,
Neștiuți de ochii lumii
să ne fim, fără risipă,
Dar cu sens de dăruire
și firească acceptare
A ideii că doar Cerul
știe-a faptelor urmare.
Crezi că-i tocmai potrivită
spre plecare multa grabă,
Și-ți e greu a înțelege
că și viața-i o tarabă,
Însă-n ciobul de mândrie
oală spartă nu se vede,
Nici tu nu îți vezi greșeala,
nici în semne nu poți crede.
Ai încă un timp al șansei
și am rol de-a fi o cale
De a nu-ți pleca urechea
înspre vorbe mari, dar goale,
Simpla nouă-mpreunare
va fi urma de lumină
Ce îți va grăbi schimbarea
ce, oricum, e dat să vină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu