În lung și-n lat, iubito, bat pământul,
Cu-n pas mereu în ziua viitoare,
Prin vorba ce, mereu întâmplătoare,
Pune-n valoare, prin accent, cuvântul.
Idei îmi vin și totdeauna am
Motive pentru fapte de rodire,
În drumul spre fireasca nemurire
A regăsirii noastre întru neam.
Tu ești un trup al lumii de acum
Și suflet dintr-o mai târzie lume,
În care eu, ca nume și prenume,
Avea-voi, motivat, mereu un drum.
În trupul tău deja sunt un însemn
Ce, mulți vor spune, că-i firească cruce,
Deși noi știm că suntem în răscruce
Și chiar banalul clipei ni-i solemn.
Eu vin, cu felul meu, căutător,
Din avanpostul marilor redute,
De peste praguri rar de tot trecute,
Spre a mă ști, ca om, nemuritor.
Am străbătut prin Ceruri, drumul lung
Al trecerii pe margini de hotare,
Punctând adeseori, în calendare,
Clipa în care vis am să-ți ajung.
Nu m-am ascuns și nici nu mă ascund
Că vreau să știu mai mult decât se știe,
Sau că îmi ești o mare bucurie
Când te privesc simțindu-mă profund.
În lung și-n lat bat Cerul, bat Pământul,
Pe urma unei stele călătoare,
Înspre o lume grabnic viitoare
În care fapta-i una cu cuvântul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu