Încă mai cred în basme, în povești,
Sau poate chiar în ele cred mai mult
Sătul fiind să stau și să-i ascult
Pe cei ce mă întreabă: "Cine ești?"...
Eu știu de unde vin și cine sunt
Dar dacă spun știu clar că nu-s crezut,
Mă vor numi absurd și încrezut,
Sau prea mânat de-un interes mărunt.
Dar spun, mereu, că vin de nicăieri,
Și nicăieri va fi, cândva, să plec,
Când timpului am să-i devin eșec
Agonisind doar nelumești averi.
Mi-e greu să tot infirm sau să confirm
Poveștile ce mi se spun că-s zvon,
Numit fiind de unii epigon
Sau un credul, de rațiuni infirm.
De multe ori am spus că am venit
Cu-n rost ce bine știu că l-am ales
Fără să am banalul interes
De-a arăta ce-mi este hărăzit.
Am spus și cine sunt... dar în zadar,
Și mi s-au dat răspunsuri prin blestem,
Că nu știam de umbre să mă tem,
Nici nu-i aveam pe morți în calendar.
Răspunsuri la-ntrebări am dat și dau,
Dar întrebări mi se tot pun mereu,
Și am ajuns să spun că-i mult prea greu
Să te audă cei ce minte n-au.
Și tot mă-ntreabă unii: "Cine ești?",
I-aud, firește, însă nu-i ascult,
Să le răspund mi-ar trebui cam mult,
Ori să îi mint, spunându-le povești...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu