Perpetuu, vin idei uitând să plece,
Și întrețin, ca jarul, foc înalt...
Așa se simte gheața mult mai rece
Când umbrele iau seara cu asalt.
Par unele o simplă viziune
Ce n-au deloc susțineri în real,
Străine clar de orice rațiune,
Bătând la porți de absolut banal.
Vin și tot vin, n-am timp să știu de unde,
Și dau soluții multor întrebări
Ce altfel n-aș avea cum le răspunde
Neașteptând efecte și urmări.
Admonestându-mi marea necredință
Pașii-mi parcurg și multe căi invers
Ca să evit a gândului tendință
De-a mărgini întregul univers.
Din oameni curg ca ploile de vară
Idei ce contrazic alte idei
Ce sunt găsite fără de temei
Când mintea de trăire le separă.
Nimic nu stă-mpotrivă, nu reneagă
Condiția de fapt deja-ntâmplat
Prin gândul fugitiv, dezordonat,
Voind a ști, sperând să înțeleagă.
Parcă citind fragmente dintr-o carte
Scrise la cald, cu grabă la greșeli,
Privirii se arată chibzuieli
Cu așteptări de-ajungere departe.
Și se tot naște, din neant, ideea
Din care am întregul înțeles
Al unui carusel ce m-a ales
Să-i scriu, fără de teamă, odiseea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu