Frunzele ning culorile din pom,
Și pun covorul clipelor de toamnă...
Dă-mi mâna... hai, pășește, doamnă,
Și hai în visul meu, un vis de om...
Sub, încă rouă, pașii mari, în zori
Se fac ușor și merg ușor departe,
Lăsând cărării rost firesc să-i poarte
Înspre tărâmul primilor fiori.
Le face vântul dimineții vad,
Când trecerea de pași le vrăfuiește,
Ca toate celelalte, care cad,
Să simtă cum căderea le-mplinește.
Sub pasul tău, le simți, se lasă, moi,
Trăirilor de blândă mângâiere
Și se reduc, cu voie, la tăcere,
Păzindu-te de-al drumului noroi.
Apoi rămân uitate pe poteci
În așteptarea vremii potrivite
De-a se lăsa seduse de ispite
Că pot dormi când nopțile sunt reci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu