dintr-un gând în altul,
Liniștea ia forma
unei veșnicii,
Ochii-mi sunt privirea
ce, brăzdând înaltul,
Vede printre raze
mari minunății.
Cerul se ascunde
presimțind furtuna,
Ce-și trimite solii
pe-adieri de vânt,
Ochii-mi sunt privirea
ce, dintotdeauna,
N-a vrut să se-ndrepte
doar înspre pământ.
Pare că nici ploaia
nu mai stinge focul
Care arde veșnic
clipele ce trec,
Ochii-mi sunt privirea
ce prevedee jocul
Înaintea pripei
date de eșec.
Noaptea următoare,
de va fi senină
Vor urla la stele
nevăzuții câini,
Ochii-mi sunt privirea
ce-i mereu de vină
Că mă tot ferește
de-ale morții mâini.
Visele de noapte
fi-vor fără sensuri,
Vor începe-ntr-una
fără-a se sfârși,
Ochii-mi sunt privirea
ce, găsind consensuri,
Știe, și-nțelege,
că mai pot iubi.
Mă tot duce clipa
și mă pierde-n gânduri,
Mă redă doar zilei,
totdeauna-n zori,
Noaptea însă-i mare...
Scrisu-mi, printre rânduri,
Are și nuanțe
pentru muritori...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu