ce încep deja să doară...
Cine însă își permite
să iubească ori să moară,
Cine vrea să și priceapă
gesturi fără de cuvinte
Acceptând doar adevărul
ce-i prea simplu și nu minte?
Tot mai mult crește absurdul
nici nu știm cât se mai poate,
Nașterea nu-i sărbătoare,
morții ni-i jelim în rate,
Zilnic ne plătim avansul
unei morți triumfătoare
Contestând constant ideea
că nimic nu-i nou sub soare.
Ne ipotecăm ideea
ce e una cu speranța,
Dăm accepte umilinței,
performând intoleranța,
Astăzi are preț iubirea
și se vinde ca la piață
Dragostea la colț de stradă
este noul mod de viață...
Disperarea-i tot mai mare,
și e denumită soartă,
Pentru cei ce pun poveri,
pentru cei ce, greu, le poartă,
A iubi e o sintagmă
foarte bună de cortină,
Ori mască de altă față
pentru cei prea-plini de vină!
Azi, rar, cineva e-n stare
din iubire să și moară,
Am ajuns să fim români,
fără dragoste de țară...
Mă-nspăimântă tot ce simt...
Dar nu-mi văd vinovăția,
Eu mă simt, trăind, român...
Nu-mi văd însă România...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu