Un an nou începe, numărăm din nou...
De la prima oră știm că se termină...
Ne punem speranțe, ne dorim lumină
Repetăm urarea, îi suntem ecou.
Totul e o normă cu accent forțat,
Arbitrariul clipei ni-i oricum măsură,
Veșnicul continuu e fără fisură,
Însă nu-l concepem ca nemăsurat.
Vinovați de toate, tot mereu găsim
Un motiv de fugă, minimă scăpare
Prin determinismul dat de întâmplare,
De-a fi responsabili că doar viețuim.
Orologiul bate timpul ce-a rămas
Zbaterii în gânduri despre vremi trecute,
Vorbe cu îndemnuri, vrute și nevrute
Spuse-s fără noimă, cu priviri pe ceas.
Pumnii bat în mese într-un ritm ciudat,
Ritmul deznădejdii izvorând din ură,
Se citesc statistici ce-au ajuns cultură
Lăudând valoarea celui ce-i bogat.
Multă sărăcie, sufletele gem,
Totul se măsoară, totul se compară,
Cât de multă-i apa când e ger pe-afară,
Cât e de puțină când e țel suprem.
Se termină anul, vine un nou an,
Pentru mulți sfârșitul e o sărbătoare,
Începutul este doar un simplu plan,
Simplă perspectivă, fără de valoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu