duminică, 16 decembrie 2018

La Pristol, iarnă iar

De mult nu a mai nins așa, la Pristol,
Văd satul ca trecut în altă lume,
Descoperit de-al gerurilor viscol
Ce l-a-ngropat cândva cu tot cu nume.

Se-aud cum trec, peste troiene, sănii,
Fugind dinspre niciunde spre niciunde,
Când, în reprize, pomii fac mătănii,
Tot încercând de ger a se ascunde.

Și-i totul alb, un alb fără contururi
Ce vine parcă dintr-o amintire,
În care timpul, înnodat pe șnururi,
A dat de veste vremuri de rodire.

Se simt venind din timpul nemuririi
Idei ce trec, de-a valma, în extreme
Când fulgii-nvață tabla înmulțirii
Mizând pe neștiute teoreme.

Zăpezi de ger, cu multe obiceiuri,
Se văd ca nori seduși de preumblare,
Nerăbdătoare de-a avea temeiuri
De-a arăta că-n lume teama-i mare.

Ninge, tot ninge... Este iarnă-n Pristol
Cum nu credeam că va mai fi să fie,
Și va urma un ger și-apoi un viscol
Cum bine știu de prin copilărie.

Niciun comentariu: