Mă simt, de parcă sunt, gladiator,
Luptând într-o arenă milenară,
Gândind că pot să fiu întregitor
Al visului ce s-a-nceput pe seară.
Visând să fiu ca fulgerul lui Thor,
În lumea ce-și dorește-a fi bizară,
Aflu și eu că am un singur dor,
Și-mi e apăsător ca o povară.
Înspre ieșire nu-i nici un covor,
E tot la fel, ca viața, de murdară
Și, într-un fel, deloc întâmplător,
De adevăr cortina mă separă.
Chiar dacă sunt mereu învingător
Știu lacrima cât este de amară,
Și cât aș vrea să fiu cel care mor
Când stelele în gând vor să-mi apară.
Ca om sunt doar un simplu muritor
Care îndură viața de-i amară,
Ori, însetat, vrea apă de izvor,
Ori leac își vrea ca rana-i să nu-l doară.
Multe în viață nu-s la locul lor,
Chiar dacă vor la locul lor să pară,
Și doar ce vine, pur întâmplător,
N-ajung, orice ar fi, subit să piară.
Singur mă simt și prea rătăcitor,
Scriindu-mi, tainic, piatra funerară,
Prin ea să pot să fiu nemuritor,
Lăsându-i amintirea ca povară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu