Sigur mi-ar fi mai bine, mai ușor,
De-aș rumega un surogat de jale,
Sau fals să fiu, pe voia tuturor,
Găsind mereu, mereu o altă cale.
Chiar aș putea, voit, să ocolesc
Orice idee ce pe om îl doare
Și alt concret, frumos, să născocesc,
Un alt Pământ, și Cer, și Soare.
Ar fi ușor nimic, prin vers, să spun
Doar decorând niște trăiri banale,
Eventual să fiu un biet hoinar nebun
Trăind în lumi mereu atemporale.
Ca saltimbancul de saltea fiind,
Sigur m-ar vrea, mai mulți să am statuie
În fața unei case străjuind
Milostivind, în treacăt, o duduie.
Să fiu luxosul clown indiscret
Ce e plătit să laude într-una,
Ar însemna să mor încet, încet,
Făcând un pact nemernic cu minciuna.
Probabil că ar fi justificat
De-o teză a culturii de duzină
În care adevăru-i un păcat
Și-i bună viața doar când e-n rutină.
Și tot probabil spun, n-am cum altfel,
Aș fi găsit ca bun, om bun la toate
De nu aș fi obraznic și rebel
Punând trădării multe bețe-n roate.
Dar țara, și la bine, și la rău,
Nu-i pentru mine simplă teoremă,
Nu e de-ajuns să flutur steagul său
Spunând că nu-i niciunde o problemă.
În țara asta dintre mari răscruci,
Privită de mai toți din interese,
Pusă pe jar, dorită pe butuci,
Trăiesc și simt că nu pot să nu-mi pese.
Ea-mi este faptă și îmi este gând,
De timp prezent și vremuri viitoare,
Și dor îmi e, și lacrimă arzând,
Durerea ei, fiind și-a mea, mă doare.
Ar fi mai bine, sigur mai ușor,
Să fiu acolo, undeva, departe,
Un anonim, un simplu trăitor
Ce-și are țel doar drumul înspre moarte.
În lumea-n care totu-i interes,
Nu am de gând cu ea a mă-nțelege,
Să fiu ce sunt, firește, n-am ales,
Dar nici nu vreau altceva a alege.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu