N-ai cum să vezi mai mult decât un Cer,
Oricâte orizonturi ți-s deschise,
Spre altul vezi doar visul efemer
Ce-l vezi, la început, în multe vise.
În orizontul vieții nu-ți încap
Povești venind din lumi rătăcitoare
Ce doar dau adevărul peste cap,
Fiind, de sensuri vagi, născocitoare.
Deasupră-ți vin, când gându-ți pui să negi
Ceea ce e idee hotărâtă,
Nori de furtuni ce inventează legi
Și înspre deznădejdi te întărâtă.
Pașii de-ți merg, cumva, spre înapoi,
N-ai cum să vezi a zorilor lumină,
Că, pe-ntuneric, nici un drum în doi
Nu-i definit ca cert fără de vină.
Iar cert nimic nu e în jurul tău,
Pot doar s-apară stele în cădere
Privind trecutul tot cu gând spre rău,
Și încă doritoare de putere.
Tot ce-i acum e sigur și real,
Într-un firesc ce ție-ți aparține,
Surprins de fapte ca extrem normal
Și-mplinitor aproape de la sine.
Nimic nu are definit contur
Din tot ce-a fost, din ce doreai să fie,
Și, azi, cum vezi, de juru-ți, împrejur,
Trecutul e o pură fantezie.
Deasupră-ți sunt și cer senin, și nor,
Precum ne este firea omenească,
Și dor îți e, așa cum mi-este dor,
Împreunarea noastră să rodească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu