Mai fac pe țărmul timpului popas
Între ce-a fost și va urma să fie,
Intrând cu dinadinsul în impas
Furat de amintiri și fantezie.
Nici nu mai știu de-al ceasului trecut
Văzându-l numărând atâtea ore
De s-a-ntrecut cu fuga-n absolut
Blamând mereu idei multicolore.
Dar între ieri și mâine e un pas
Ce, de-l mai las, înspre trecut se trece,
Și intru, cu tristețe, în impas
Când mintea, în absurduri, se întrece.
Pe când prezentul pare monoton,
Și tot trecutul plin de amănunte,
Rămâne viitorul de planton
Cu multe întrebări să se confrunte.
Cu mine însumi stau și la taifas
Când vreau să știu ce este rău sau bine,
Găsind mereu o cale în impas
În drumul dinspre mine înspre mine.
Contrând idei la gâtul lor și sar
De văd că sunt, frustrant, antagoniste,
Legându-mă de-al lumii calendar
Ca să îmi spună că și el există.
Ochii-mi arunc, destul de rar, pe ceas,
Ca nu cumva de vrea să-mi dea o veste
Să creadă că, surprins de alt impas,
Sunt totuși personaj într-o poveste.
Deplin încrezător în vise sunt,
Știind că-n el văd totul dinainte,
Chiar și decorul fiindu-i amănunt,
Știut cu multă vreme înainte.
Suntem sortiți să știm cât ne-a rămas
Din tot ce a-nsemnat prima secundă
Chiar de va fi s-ajungem în impas,
Să face universul să răspundă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu