Puștoaică-ți spun și știu că multă vreme
Așa vei fi și-așa te voi numi,
Cât învățând să n-ai de ce te teme
Concretul vieții ne va tot uni.
Vor curge multe ape în șuvoaie,
Veni-vor vremuri cu un rod bogat,
Și tu vei fi frumoasă și vioaie,
Trăind motivul gândului curat.
Te vor veghea luceferii în noapte,
Și soarele, în zi, ca privitor,
Dându-ți vestiri de viitoare fapte
Înspre firescul pas izbăvitor.
Spre timpuri vechi uita-vei orice cale
Surprinsă de convinsul tău avânt
Și consistențe cvasi-radicale
De-a fi, prin fapte, zid de legământ.
Puștoaică-ți spun, cu-n aer de dojană,
Când viselor, cu tot ce ești, te dai,
Și mi te lași, plăpândă, diafană,
Scoțându-mă din rolul de cobai.
Vremuri trecute, urmele lăsate,
Ți le vor șterge marile-mpliniri
Prin bucuria clipei însetate
De dorul regăsirii-n dăruiri.
Și-ai să-mi devii ce știi din prima clipă,
Când ceva pasul ți-l ținea în loc,
Deși păreai sedusă de risipă
Ori de-al speranței, regăsite, joc.
Timpul va fi exemplu și dovadă
Că întâmplarea nu-i hazard deloc
Nici sorți, ce trași, pot orișicum să cadă,
Ci doar destinul și al vieții joc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu