sâmbătă, 28 decembrie 2013

Ne suntem noi

Noi suntem două capete de lume
Unite într-un arc spre infinit,
Mulţi cred ca şi avem acelaşi nume,
Şi trăitori pe muchii de cuţit.

Am rătăcit prin viaţă multă vreme,
Şi-am închinat pocale cu pelin,
Multe nimicuri ne-au creat probleme
Ca să cunoaştem viaţa pe deplin.

Veneam spre tine şi veneai spre mine,
N-aveam grăbiţi de neopritul ceas
Şi, ne-mpăcaţi, uitam a ne abţine,
A ţine seama ce ne-a mai rămas.

Am fost şi orbi de-atâta strălucire,
Când totul de părea nelimitat
Şi nu credeam că şi o izbândire
Ne poate fi cădere în păcat.

În pieptu-ne, o muzică astrală,
Când ne-am găsit deodată s-a pornit
De-atunci zburăm în doi și verticală
E calea-nspre eternul infinit.

Am evadat spre o dimensiune
Şi Edenul ne este punct final.
Voindu-ne-mpreună, putem spune:
Iubirea ne-aparține integral.

miercuri, 11 decembrie 2013

Rolul, prin efect

Azi am ajuns să văd ce nu se vede,
Să spun pe nume gândului ascuns,
Să văd cum moartea-n mine se repede,
De parcă eu îi sunt îndeajuns.

Eu ştiu că s-a tocmit, la ceas de seară
Şi că sunt preţ care s-a vrut plătit,
Căci dacă am să ies în primăvară,
Cu nici un chip n-am să mai fiu oprit.

Nu trag de timp, dar n-am nici timp de joacă,
Nici să mai dorm, şi nici să lenevesc,
Şi trag de clopot, bat pe seară-n toacă,
Tot dând de veste miez, de zi, ceresc.

În contra unui fel ciudat de viaţă
Mă pun din nou, aşa cum m-am mai pus,
Tai drum, încrezător, prin nori de ceaţă
Privind mereu în faţă şi în sus.

Văd umbrele cum fug în miez de noapte,
Deja ştiu cum, şi când, şi unde-ajung,
Şi cum îndeamnă visele spre fapte
Sau cum firescul vieţii îl străpung.

De multe ori, nevrut, le stau în cale,
Sau ţinta lor devin, cobai uman,
Ca să percep ideile formale
Ce dă, oricui, doar zbatere în van.

Le-am învăţat... şi pot să spun ce arme
Le sunt, întotdeauna, de folos,
Când întâlnesc o minte care doarme
Şi-o pot întoarce, prea uşor, pe dos.

Chiar niciodată nu mă pun pe fugă
Ce dincolo, de însăşi ei, nu văd,
Ori cred iubirea că, de fapt, subjugă,
Şi numai calea lor o întrevăd.

Puţin mai dorm, şi mintea mi-o ţin trează,
Mai mult atent la adieri de vânt,
Şi tot atent la ziua ce urmează
Şi-al ei prim gând, şi-ntâiul meu cuvânt.

Viaţa mi-o ştiu, e mai mereu amară,
Şi-s vinovat şi eu, o spun, direct,
Dar va veni-n curând o primăvară
Pusă pe rol prin chiar al ei efect.

marți, 3 decembrie 2013

Pasul, ca însemn

Mi-a fost viaţa ce mi-a fost,
Mi-a fost cu rost şi fără rost,
Azi chiar îi văd un alt contur,
Nevinovată de sperjur.

Mi-a dăruit şi mi-a luat
Să uit ce trebuia uitat,
Azi, într-un fel, convingător,
Îmi dă avânt să pot să zbor.

M-a dus în sus, m-a dus în jos,
Fără folos ori cu folos,
Azi pleacă iarăşi pe un drum
Ivit din resturi şi din scrum!

Mi-a dat puţinul îndeajuns
Să văd şi ce-i de nepătruns,
Azi, hotărâtă, pune iar
Un mare semn în calendar!

Mi-a dat nectar, mi-a dat pelin,
Să vreau să-i ştiu sensul divin,
Azi, printr-un nerostit cuvânt,
Mi-arată rostul pe Pămant!

A fost candva întâiul pas,
Al treilea doar mi-a mai rămas,
Azi îl păşesc, mi-e dat să-l ştiu...
Venit firesc, deloc târziu.