sâmbătă, 30 aprilie 2022

Grăbirea ca balsam

Eram grăbit... Spuneai să mai aştept,
Dar n-aveam grabei mele bariere,
Păreai a fi lipsită de putere
Găsind împotrivirea-n rol inept.

Nu îmi lăsasei chiar nimic ascuns,
Şi te vedeam aproape toată goală,
N-aveam dorinţei nici o îndoială,
Sânii-ţi erau un clar, firesc răspuns.

Eu te priveam, simţeam extrem de clar,
De ce păreai a fi nehotărâtă,
Şi îmi şopteai că viaţa-i prea urâtă
Pierdută într-o trecere-n zadar.

Ideea o trăiam prin înţeles
Şi-nţelegeam că nimeni nu ne vede,
Că nimeni, niciodată, nu va crede,
Ceva ce n-ar avea subînţeles.

Mi-erai motiv şi îţi eram motiv
De-a nu avea, în gânduri, bariere,
De-a trece înspre fapte în tăcere,
Dându-le sens şi scop imperativ.

Profund tăcut eram, dar n-aşteptam
Un minim gest ca semn de aprobare,
Simţeam că eşti şi tu fără răbdare,
Ştiam că nerăbdarea-mi ţi-e balsam.

Că n-aveam timp, de întrebări, ştiai,
Simţeai, accentuat, un foc fiebinte,
Ce-ţi ascundea vorbirea de cuvinte
Ca dar să-mi fii când dar ai să mă ai.

sâmbătă, 23 aprilie 2022

Simbolului calapod

Ani au trecut dar tu la fel îmi eşti,
Femeia definită de poveşti
Şi-ntruchipată-n miezul unui vis,
Un fruct ascuns, cu totul interzis.

Privindu-te, mereu te regăsesc,
În visele eternului firesc,
Ca-n noaptea-n care tot ce s-a-ntâmplat
Era un vis lumeşte întrupat.

Privirea e aceaşi şi acum,
Plină de sensul unui unic drum,
Ce ideal ţi-a fost şi-ţi este-nsemn
Al dăruirii ca simbol şi-ndemn.

Acum nimic nu este cum a fost,
Au toate laitmotivul unui rost,
Iau forme pe al vieţii calapod,
În aşteptarea clipelor de rod.

Te tot privesc, mă las a fi tăcut,
Văd viitorul fostului trecut,
Şi-l văd la fel... unii-l numesc rebel,
Eu îl numesc firesc al unui ţel.

Altfel te văd în noul viitor,
De adevăruri plin, şi-nnoitor,
Păstrându-mă-ntr-al nopţii rol real
Ca rost de adevăr esenţial.

joi, 14 aprilie 2022

Coerenta elocvenţă

Un suflet există şi-n piatra inertă
Cât dor de-mplinire lăuntrică poartă,
Dar omul nu vede, ideea nu-i certă,
Când el nu îşi vede menirea ca soartă.

Cât el vede viaţa prin propria-i minte,
Şi-i dă ca valoare un şir de dorințe,
Se pierde pe sine, prin multe cuvinte,
În rugul trăirii cu false credinţe...

Când nu-şi înţelege nici drumul ce-l merge,
Şi crede departe mai tot ce-i aproape,
Nici urme nu lasă, mereu şi le şterge,
Sperând că se poate de moarte să scape.

Trăind tot cu frică, nicicând spre departe
Privirea nu poate real să mai vadă,
Că valul de ceaţă e pragul spre moarte,
Iar pragul îl face prea mic să se creadă.

Idei fără noimă ce par de valoare
Se pun ca repere, se văd ca jaloane,
Punând viaţa-n umbră, se vor de amploare,
Mimând definiţii, tipare, şabloane...

Iar fapta văzută ca rod de gândire
Nu dă înţelesuri ci doar judecată,
Văzută-n tragisme ori vis de mărire,
Blazon de culoare sau jalnică pată.

Păreri tot mai multe, speranţe puţine,
Apar ca dovadă de şanse extreme,
Când gândul nu poate consensuri obţine
Cu multele-i temeri fixate-n dileme!

Sunt vremi de pierzare, absurdul dă iama,
Simţirea-i ucisă şi pusă-n tipare,
Contează doar rolul, mărirea, reclama,
Ideea de suflet din toate dispare.

Dar faptele simple au rosturi perene,
Dovada e viaţa în forma ei certă,
Ce nu se ascunde sub măşti şi refrene,
Ca piatra ce pare de-a pururi inertă.

marți, 12 aprilie 2022

Model ca rebel

Vorbind cu tine îmi aduc aminte
Fapte ce sunt fixate în trecut,
Dar şi aşa pun ordine-n cuvinte
Prezentului fiind însemn de scut.

Am fost, furând un strop de libertate,
Făptaşii marii fulgerări de gând,
Ca să-nvăţăm că vom putea răzbate
Prin vremuri ce veni-vor în curând.

Fără să ştim aveam aceeaşi cale,
Eu mai devreme, tu într-un târziu,
Eradicând abtractele banale
Ce ne-au tot pus trăiri într-un sicriu.

Trecuturi dure cu decoruri fade
Încă le-avem tristeţii ca motiv,
Şi oameni cu faţete şi faţade
Ne dau idei de pas imperativ.

Ne e, ca o măsură, depărtarea,
Cu rolu-i neştiut de întrebări,
Punând, în umbre, dorul şi chemarea
Efervescenţei noii-mpreunări.

Suntem mereu răspuns şi întrebare
Dorinţei de-a ne şti cu mult mai mult,
Speranţelor de-a trece de hotare
Şi de-a-nceta al zbaterii tumult.

Vorbind cu tine uit când timpul trece,
Mă simt adolescent, grăbit, rebel,
Simt viscolul uitând de vântul rece,
Dornic de-a fi schimbărilor model.

luni, 11 aprilie 2022

Predispusa vestire

În noaptea-aceasta am să vin la tine!
Aşa va fi, într-un curând, să-ţi spun,
Ca timpului să-i dăm, cum se cuvine,
Idei de-a nu se trece prea nebun.

Timp n-o să ai de nici o pregătire,
Ca nu cumva să mă găsesc dator
S-accept o măsluită-mpotrivire
Al unui gând de rost risipitor.

Uzând de-a clipei clară simplitate,
Prejudecăţi sub haine vor pieri,
Când trupu-ţi doritor de libertate
Să mi se lase gol îşi va dori.

Dorinţe ce-ţi vor fi fără motive
Vor pune pe-ntâmplări un dur accent,
Prin şoaptele directe, impulsive
Eternizând extremul concludent.

Competitutini clare, necesare
Vor fi motiv de zbateri în simţiri,
Ca jocul, printr-o unică mişcare,
Să-şi aibă rol de vis şi regăsiri.

În tine vei voi să simt ce-i viaţa,
Şi timpului să nu-i mai fim supuşi,
Să nu mai vrem să vină dimineaţa,
Spre nemurire, iarăşi, predispuşi.

Veni-voi cu însemn de tălmăcire
A gândului ivit din întrebări,
Spre a primi fireasca-ţi dăruire
Atras de nerostitele-ţi chemări.

marți, 5 aprilie 2022

Risipă în iluzii

Tot ce-am crezut, şi am clădit, şi-am fost,
Sunt astăzi doar iluzii fără rost,
Zidit-am pe nisipuri mişcătoare
Ce stau la pândă lacome, murdare...

Vezi bine un apus de răsărit,
Şi vezi un început de asfinţit,
Înaltul nu-l mai vezi, nu vezi nici valea,
E ceaţă deasă, rătăcită-i calea.

Mi-e greu acum să ştiu ce este drept,
Nici nu mai ştiu la ce să mă aştept,
Dar nu mai pot să-mi las pierdute clipe
Dedându-mă la veşnice risipe.

Cât pot să duc parcă mi-e greu să ştiu,
Las totul unui veşnic mai târziu,
Pe care drum să-mi port restul de viaţă
Aş vrea să văd, dar văd în juru-mi ceaţă!

luni, 4 aprilie 2022

Estompatele conjuncţii

Viaţa se complace în războaie,
Am ajuns orice să inventăm,
Dar uităm să mai dansăm prin ploaie,
Suntem prea comozi, în case stăm.

Lipse de idei ne dau târcoale
Doar părerea-i mare argument,
Iar conglomerări deja banale
Pun pe adevăr un alt accent.

Multe par fireşti şi absolute,
Se găsesc destui clevetitori
Care spun şi vrute, şi nevrute,
Inventând extreme sărbători.

Limite dispar prin limitare,
Evidentu-i tot mai estompat,
Libertatea-i fără descăpare,
Liberul arbitru-i arestat.

E acută lipsa de repere,
Norii de furtună sunt decor,
Şi-ntre oameni e o grea tăcere,
Strigătul, de ură-i vestitor.

Limitele cad uitând de ele,
De normalul lor, concret, firesc,
În conjuncţii de accente grele
Cu pretenţii de motiv lumesc.

Nimeni nu mai ştie ce înseamnă
Pacea definită prin război,
Nici iertarea care ne condamnă
Să uităm, definitiv, de noi.

Şi război e chiar între războaie,
Chiar şi morţii mor de multe ori,
Visele ajung, uşor, gunoaie
Puse-n seama unor mari erori!

duminică, 3 aprilie 2022

Continuu, spre urmări

Fără să am motiv acum îți scriu,
Nici un subiect nu-mi vine-acum în minte,
Dar și așa, eu cred, și pun pariu
Că poți citi ușor printre cuvinte.

Ca orice om, trăiesc așa cum pot,
Dar nu mă tem de tot ce va fi mâine,
Nu sunt adeptul unui fals complot
Injurător pentru un colț de pâine.

Multe idei ce-mi vin spre tine fug,
Și mult prea greu în liniște mă lasă,
Îmi pun trăiri, ba chiar simțiri, pe rug,
Dar și tăcând îți spun că ești frumoasă.

Tăcerile, de multe ori, îmi spun
Ce va mai fi, ce zori de zi urmează,
Și mă îndeamnă gândul să-mi adun
Și mintea să mi-o țin, continuu, trează.

Din depărtarea mea, de unde sunt,
Ceva ce simt spre tine mă împinge,
Când visul cu firescul îl confrunt,
Și la final dorința mă învinge.

Mai am simțiri că sunt dezordonat,
Trezindu-mă mereu în miez de noapte,
Voind să știu de ce s-au întâmplat
Atât de multe, nedorite, fapte.

Și nu-ți ascund că tot mereu privesc
Spre drumul ce m-ar duce chiar la tine,
Când stelele privirii se ivesc
Lăsând vederii umbre clandestine.

Prea bine văd, în umbră sunt și eu,
Și-n umbre zbateri țin mereu ascunse,
Dar tot îți scriu, și am să-ți scriu mereu,
Că viața ne va fi întrepătrunsă.

vineri, 1 aprilie 2022

Verdict de toamnă

Dinspre tomnatece drumuri,
Eugeniei

Era o zi de toamna rece, mult prea rece,
Intraseră şi norii la iernat,
Lumina zile se grăbea să plece
Lasând în urmă-i un concret ciudat.

Privind spre vremea ce urma să vină,
În căutarea unui gând pierdut,
Mi-a fost să văd a patimii lumină
În ochii-ţi ce priveau înspre trecut.

Ideile, cu totul evidente,
Aveau deja un drum cu rost real,
Cu definiri în fapte concludente
Ieşite din confuzul iz banal.

Sânii-ţi fierbinţi lăsau să se-nţeleagă
Motivele de-a nu mai fi supuşi
Unor sintagme ce ştiau că neagă
Atracţia celor ce sunt opuşi.

Fără de gesturi multe, ori cuvinte,
Trupul în haine nu l-ai vrut ascuns
Şi nu mă mai voiai deloc cuminte
În tine regăsindu-mă pătruns.

Frântă de mijloc, fără sprijinire,
Erai într-un continuu-ntors şi dus,
Mă îndemnai spre ţintă cu grăbire,
Sau te opreai voind un ritm redus.

Iar coapsele-ţi erau apoi prinsoare,
Spre a simţi extremul tău profund,
Acolo unde-i rost de-mpreunare
Şi, prin urmare, adevăr fecund.

Apoi nimic nu ne-a mai stat în cale
Când vieţii mă simţeam, trăind, dator,
Sau când ţi-aveai verdicte radicale,
Şi îţi era, de fapte clare, dor.

miercuri, 30 martie 2022

Visător prin raţiune

Să-ţi spun că te iubesc ar fi prea mult,
Însă nu pot să nu îţi dau de ştire
Că limita răbdării-i pas ocult
Pus în tipar de-o veche amintire.

Nemaifiind deloc un visător,
Nemaiavând de ce să-mi fie teamă,
Mă limitez a fi un muritor
Ce nopţilor de cândva te recheamă.

Câte ceva mai văd că nu mi-e clar
Când apelez la simpla raţiune,
Dar tot mai cred că nu e în zadar
Tot ce-nţeleg că-i necesar a-ţi spune.

Chiar dacă ştiu că nu-ţi mai aminteşti
Promise clipe de a fi-mpreună,
Te simt că tocmai asta îţi doreşti,
Când goală te priveşti sub clar de lună.

Când tresărind te-ntrebi de te doresc,
Şi te gândeşti la ziua următoare,
Îmi este mie clar că te iubesc,
Dorindu-te ca dar şi sărbătoare.

duminică, 27 martie 2022

Roşu-n văpăi

Te văd şi-acum în roşu îmbrăcată
Ca-n seara toamnei ce ne-a fost însemn,
Lăsându-ne firescul altădată
Ca motivare, vis şi chiar îndemn.

I-ai fost pornirii mele-ntâmpinare
Fără idei de timp în aşteptări,
Punând în rol fireasca întâmplare
A mult prea multe gânduri de-ntrebări.

Câteva clipe ne-au schimbat ideea
De-a fi, prin definire, separaţi
Fiind astfel bărbatul şi femeia
Ce nu pot fi de vis îndepărtaţi.

Precum voiam, ai vrut să te văd goală,
Şi-apoi să văd că-ntr-adevăr mă chemi,
Pierzându-ţi orice urmă de-ndoială
Că ţi-ai avea motive să te temi.

Deschiderea de drumuri mi-era clară,
Şi-ai tresărit când am pornit grăbit
În tine să-mi las urma să nu piară
De cumva voi ajunge rătăcit.

Cu buzele simţeam cum sânu-ţi tare
Trăia simţind un freamăt şi-un fior
Când trupu-ţi în continuă mişcare
Plăcerii se deda cuprins de dor.

Şi mă-ndemnai, intrându-mă în tine,
Şoptirea începută să ţi-o gust,
Ca timpul complezenţa să-şi decline
Recunoscând că poate fi injust.

Pătruns în carne-ţi pătrundeam şi-n sânge,
Şi să m-absorbi cu totul îţi doreai,
Ca totul, mai apoi, să poţi restrânge
La datul ce din dar voiai să-mi dai.

Nimic n-ar fi putut să ne separe,
Nu mă putea, nu te putea opri,
Să-mi fii mereu motiv de împăcare
Când trupu-ţi gol sub mine-l voi găsi.

Şi iar, şi iar, te-am tot găsit ispită,
Nici nu voiam ideea să-mi ascund,
Văzându-te dorinţelor grăbită
În creuzetul vieţii să-ţi pătrund.

Urma firescul fără ezitare,
Mi te-arătai în zbateri de trăiri,
Şi-mi arătai mereu în aşteptare,
Trupu-ţi fixat de gându-mi din priviri.

Ştiai fără-ndoieli, erai convinsă
Că-n tine mă aveai asimilat,
Dar tot erai o flacără nestinsă
Şi mă voiai mereu învăpăiat.

M-aveai ca gust, ca formă, ca mişcare,
Şi te priveam cum jocul îl porneşti,
Mişcându-ţi trupul fără încetare
Dând clipei o nuanţă ca-n poveşti.

Sânii-ţi lăsai, în palme, spre odihnă,
Când spre odihnă-n tine zăboveam,
Gustându-ne tăcuţi şi cumva-n tihnă,
Priviţi de ploaia ce bătea la geam.

Te văd şi-acum, la fel ca altădată,
Când mi te-ai vrut ca dar, şi mi-ai fost dar,
Lăsându-te de gânduri dezbrăcată,
Lăsând în urmă treceri în zadar...

sâmbătă, 26 martie 2022

Întrebări prin ipoteze

Întrebări extreme îmi tot vin,
Devenind concrete ipoteze,
Despre întâmplări ce, prin destin,
Pun alegeri între paranteze.

Între plus ş minus infinit
Nopţile aleargă visătoare,
Neuitând că timpul prea grăbit
Le ascunde-n razele de soare.

Privirile, acelea şi, zi de zi,
Dau şi idei de mers direct în ţintă,
Voind mereu a redescoperi
Mari străluciri ce vor să le dezmintă.

Şi chiar când toate par a fi la fel,
Ori măsluite-s marile repere,
Răspunsul are întrebări model,
Ştiind concret ce argumente-şi cere.

Totul se-ntoarce înspre început,
Aşa ajung alte idei extreme,
Plătind, prin timp, un uriaş tribut
Urmările creând alte probleme.

joi, 24 martie 2022

Accent de parafraze

Tainei fără limte,
Lenuţei

Timpul a trecut... destulă vreme,
A trecut cu totu-n amintiri,
N-avem azi de nimeni a ne teme,
Să vorbim de tainice-ntâlniri.

Eu şi tu... Ne ştim într-o poveste
Ce ne-a fost însemn şi chiar reper
Când ne cercetau a da de veste
Cei ce se credeau cu caracter.

Te priveam, te tot găseam tăcută,
Dar în ochi aluzii îţi găseam,
Îmi păreai cu totul cunoscută,
Dar să te cunosc tot îmi doream.

Şi-ntr-o clipă-a unei nopţi de vară
N-ai mai vrut nici tu să mai aştepţi,
Se vedeau privirile că-ţi zboară
Visul te grăbeai să ţi-l accepţi.

Sânii rotunjiţi, coapsa fierbinte,
Trupu-ţi gol, deja unduitor,
M-a lăsat uimit, fără cuvinte,
Ispitit, grăbit făptuitor.

Ne eram fixaţi de ipostaze,
De lumeşti poziţii definiţi,
Dar şi sub accent de parafraze
Ce acum ne arăta uniţi.

Evident, îţi tot eram dorinţă,
Ritmuri de mişscare îmi dădeai
Pântecu-ţi cerea cu stăruinţă
Dreptul stăpâniri-i să mi-l dai.

Dar mi-erai şi fără de tăgadă
Mi te arătau frumoşii-ţi sâni
Ce, striviţi, voiau a fi dovadă
Că plăcerii îi suntem stăpâni.

Ne trăiam a vieţii aventură,
Fără să ne temem de urmări,
Acceptând reala anvergură
A tăcerii plină de chemări.

Ai simţit când, încrustat în tine,
Deveneam al faptelor consemn,
Când m-ai prins, ca să mă simţi mai bine,
Între coapse să-ţi rămân însemn.

duminică, 20 martie 2022

Extremele evidenţe

Însemnului unor asumări,
ea, Nico

Vara era-n toi... era fierbinte,
Nu se-ntrevedeau deloc schimbări,
Chiar şi zorii i-o luau-nainte,
Dând răspunsuri multor întrebări.

Ne furau priviri fără de ţintă
Spre idei de timp înnourat,
Acceptând chiar forma lui succintă,
Undeva, cândva, pe înserat.

Chiar şi-atunci simţirea era trează,
Căutai o cale de mijloc,
Să repeţi un început de-amiază
Ce ne-a prin pe amândoi în joc.

Mă aveai prezent, mereu cu tine,
Dar voiai concretul concludent,
Chiar fugar să poţi a-mi aparţine
Când, în vis, nimic nu-i evident.

Dincolo de simpla conjunctură
Când privirea n-a ascuns nimic,
Te-ai dorit şi marea aventură
Ca, prin tine, rostul să-mi explic.

N-ai mai aşteptat nici o-ndoială
Când a fost din nou să-ţi fie clar
Că te-aş vrea de orice haină goală
Drum să-mi faci cu-al coapselor hotar.

Mă simţeai fixat în profunzime,
Prin cotloane vise dezrobind,
Cercetând prea blând ori cu asprime
Pântecu-ţi de dor nebun mustind.

Mi-era sete şi erai flămândă,
M-aşteptai să ştii că îmi eşti vad,
Izvorînd în clipa de izbândă
Al vieţii, nevăzut, răsad.

Şi-ncă-odată, clară mărturie,
Ţi-ai dorit să ai, să-ţi dovedeşti
Definindu-ţi ce va fi să fie
Depăşind consemnele lumeşti.