luni, 31 ianuarie 2022

Prin culori, tu

Sidoniei

Să nu te-mbraci în negru niciodată
Şi, dacă poţi, tot niciodată-n gri,
Le lasă unor vremuri de-altădată
Şi lasă-te, pe tine, ţie-a-ţi fi.

Nu îţi ascunde chipul de lumina
Ce dă chiar umbrei definit contur,
Uitând să crezi că-ţi e întreagă vina
Privirilor ce le tot vezi în jur.

Culori de foc adună, potriveşte,
Şi fă, din alb, un prag mângâietor
Al visului ce ziua se porneşte,
În zori de zi fiind biruitor.

Te-mbracă-n roşu, fii fără de teamă,
Trecutul e în urmă mult rămas,
Idei de-atunci nu sunt de luat în seamă,
De mult sunt chiar şi ele în impas.

Privirea-ţi e, se vede, la-nălţime,
Şi chiar mă face să mă simt dator,
Să te privesc şi eu în profunzime,
Când stelele din jur îți sunt decor.

Şi albul să ţi-l iei drept mărturie
În nopţile cu ceru-nourat,
Ca să te-nveţi că evidenţă vie
Vei fi când totu-n urmă e lăsat.

Noaptea să fie umbră luminoasă
A tot ce poate fi, în mod firesc,
Extremul ce te-arată mai frumoasă
Şi corolar al visului lumesc.

duminică, 30 ianuarie 2022

Presimţiri de avangardă

Corinei

Şi într-o zi, fugând de amănunte,
Uitând de-al lumii timp şi calendar,
Am să te duc departe, într-un munte
Dar să îmi fii şi să mă ai ca dar.

Într-o cabană, cândva luminată,
Furtună fiind de juru-ne-mprejur,
Să simţi că viaţa-i, totuşi, minunată
Cu limite-ntr-al viselor contur.

Spre seară când vom căuta spre stele,
Sperând că până-n zori se vor ivi,
Să ne seducă presimţiri rebele,
Că vom avea mult timp de-a ne iubi.

Un foc de lemne temeri o să ardă
Pănă ce fi-va totul curăţit,
Sub mâna-mi ce, extremă avangardă,
Vei resimţi al clipei pas grăbit.

Şi-n pântec focuri mari or să se-aprindă,
Când coapsele vor da contur rotund
Acelui drum menit să ne cuprindă
În adevăru-i evident, profund.

Ştiind să fii, alternativ, ispită
Şi evidenţa rostului firesc,
Te vei simţi femeia mult dorită
Trăind iubirea-n sens dumnezeiesc.

Şi vei fi dar, cu rost şi cu menire,
Contrând idei ce azi îţi trec prin gând,
Simţindu-te motiv de nemurire,
Întinerind sub semn de timp arzând.

Acolo, sus, ascunşi de marea lume,
Ne vom o noapte din destin
În care ne vom spune doar pe nume,
Fiindu-ne, ca daruri, pe deplin.

sâmbătă, 29 ianuarie 2022

Vestire prin viitor

Spre viitor privesc şi te găsesc
În clipa ce de-acum e dat să vină
Şi-n noaptea-n care am să te privesc
Simţindu-te-mplinită şi-n lumină.

N-am cum să-ţi povestesc ceea ce ştiu
Din ceea ce îmi este la vedere,
Dar, totuşi, pot acum să scriu,
Iar tu să crezi că-i simpla mea părere.

Din amănuntul unui vis pierdut
Ne vom găsi idei şi argumente
De-a recicla al umbrelor trecut
Pierzând-le sub noile amprente.

În ziua-aceea vei zâmbi din nou
Spre a reda trăirilor nuanţă,
Fiind a nopţii viitoare un ecou
Ce-o vei voi concretă circumstanţă.

Şi-ai să-ţi redai un drept, crezut uitat,
De-a fi un rug aprins şi o scânteie
Ce-aprinde foc, mereu învăpăiat,
Simţindu-te, trăind, fiind, femeie.

Acelei nopţi vei fi concretul crez
Al gândului pornit din dăruire,
Când mă vei vrea în tine să migrez
Subtil să-ţi fiu de-a pururi amintire.

Ideea lor o vei avea motiv
Când vei voi, normal, să se repete,
Sub clauze de rol imperativ,
Noaptea dintâi şi faptele concrete.

Spre viitor privesc şi-acolo eşti
În clipa ce de-acum e dat să vină,
În noapte-n care ca în vechi poveşti,
Te vei simţi în graţie divină.

miercuri, 26 ianuarie 2022

Accent spre punct final

Atât de multe par întâmplătoare
Şi uneori uitând să aibă sens,
Că raţiunea sugrumată moare,
Nemaifiind, cu sine, în consens.

Voind mereu să aibă toate nume,
Orice idee-n grabă o numim,
Şi-o arătăm, ca ceva nou, la lume,
Convinşi fiind că asta ne dorim.

Accentele sunt puse cu migală
Pe ceea ce-i mereu din interes,
Trasând cumva o margine legală
La tot ce e normal, chiar din exces.

Şi chiar de-ar fi o cale mult mai dreaptă,
Un drum ce-ar merge mult prea rar cotit,
Din temeri ies doar cei ce nu aşteaptă
Să fie totul cum şi l-au dorit.

Aşa merg multe cât se merge-n grabă,
Prea rar ajung spre punctul de final
Căci tocmai el, văzându-le, întreabă
Cât de egal devine un egal.

Dar când ajunge limita firească
La observarea firului de păr,
Singura cale, pururi omenească,
E adevărul spus prin adevăr.

sâmbătă, 22 ianuarie 2022

Foc de foc

Ţi-am spus că focul e deja aprins,
Fără de fapte nu se lasă stins,
Că e pornit de-al vieţii lait-motiv,
Şi nicidecum gândit demonstrativ.

Şi în tandem cu flăcările-i mari,
Te văd din miezul lui cum îmi apari,
Punându-mi în dorinţă clar îndemn
Vieţii de-a da, prin faptă, rost solemn.

Te-aş dezbraca oricând, miez de zi,
Să pot, de neoprit, în toate-a fi,
Şi mai apoi, la fel, pe înserat,
Să fie ziua zi cu rod bogat.

Iar mai târziu, în noapte, ai să-ţi faci,
Motive, întru tot să te dezbraci,
Intrând în rolul tainic şi sublim
A ceea ce-i firesc când ne dorim.

Şi miezului de noapte îi vei fi
Dorinţă de privirea a-mi privi,
Eu să nu pot, iar tu nicicum să vrei
Nopţii să dam un altfel de temei.

Vei fi grăbită şi voi fi grăbit
Să împlinim ce-avem de împlinit,
Împreunării să ne fim motiv
În sensu-i definit, imperativ.

Îţi este clar că şoaptele vorbesc,
Şi plan de întâmplări deja urzesc,
Verbul firesc al faptelor conjug,
Focu-i aprins, şi nu-i un simplu rug.

Se stinge doar de e să fie stins,
Dar orice-ai face azi e clar aprins...
Să-l domolesc... mă iartă, mi-este greu,
Nu-mi pot permite asta tocmai eu...

marți, 18 ianuarie 2022

Consum de încercare

Vorbim mereu de simpla întâmplare,
De confruntarea simplelor idei
Și încercăm să le găsim temei
Punându-ne, cu mintea, la-ncercare.

Punem în joc doar fapte consumate,
Sperând că relevante explicații
Vor sta în calea unor complicații
Ce nu se vor de fapte separate.

Ideile tot definesc repere,
Când cazul evident nu-i un model,
Și chiar când adevărul e rebel
Și dreptul de-a fi, concret și-l cere,

Prin limitări mimate ca-mplinire,
Mereu luând nimicuri ca-mprumut,
Dându-le rolul de idol absolut,
Convigerea ajunge definire.

Și tot vorbim de simpla întâmplare,
Când nu găsim reperelor motiv
Când voia are rost imperativ
De-a dovedi că nouă ni se pare.

De multe ori, sub norii de furtună,
Fulgerul vrea a fi luminător
Și umbrele converg, înșelător,
Înspre abisuri ce le tot adună.

Apoi, când vremea pare-nseninată
Din amintiri se-ajunge în război,
Lăsând în urmă lașii drept eroi
Ai luptei de minciună dominată.

Tot acceptăm urmarea indecentă
A ceea ce am refuzat să fim
Când totul era-n formă de sublim
Pierdută de trăirea remanent.

Încă vorbim de simpla întâmplare
Că doar atât putință mai avem,
Credința n-o vedem cu rol suprem,
Și ne trezim uciși de disperare.

luni, 17 ianuarie 2022

Decor de risipire

Viața nu-i un formular stupid
Predispus la termeni și condiții,
Care, nesemnat e invalid,
Pus pe calpod de mari ambiții.

Cu idei turnate în tipar
Cei mai mulți o vor a fi-mbâcsită,
Măsurată cu un calendar
Ce o vrea, de multe ori, grăbită.

Alții, căutând a fi altfel,
O tot dau pe a plăcerii clipă,
Definind-o drept fidel model
Al trăirii fără de risipă.

Unii și-o gândesc prin încercări,
Acceptând-o tot mereu pe fugă,
Sub noian de veșnice-ntrebări
Ce același verb, fugar, conjugă.

În teribilismul obturant
Mulți ajung să cadă la-nvoială
Cu absurdul cel mai aberant
Care cere sorții socoteală.

Libertăți luate cu-mprumut
Pun pe viață cea mai grea dobândă,
Dându-i definiri de rost trecut
Pervertit prin lipsa de izbândă.

Plus și minus infinit se vor
Faptele croite după minte
Căutând ieșirea în decor
Când transpuse-s vorbei prin cuvinte.

Restul e rămas într-un nimic,
Prea puțini mai cred în demnitate,
Alții spun că omul e prea mic
Și prea mulți se tem de libertate!

vineri, 14 ianuarie 2022

Nevăzutele văzute

De multe ori în ochii tăi privesc,
Privind atent ce vrei să nu se vadă,
Şi uit că prin firescu-mi mă grăbesc,
Trecând de a cuvintelor faţadă.

Nu încadrez nimic într-un tipar,
Şi nici nu caut rotunjimi de formă,
Doar am un simţământ mult prea bizar
Ce-mi pierde-a judecăţii simplă normă.

În sensuri clare văd că tu lipseşti,
Dar lipsa ta deloc nu-i concludentă,
Imaginii motiv tot tu îi eşti,
Ea devenind idee evidentă.

Un orizont ce-l ţii mereu ascuns
Dă un imbold atâtor amănunte
Ce simţului se-arată-ndeajuns
De-a-ncepe, prin consens, să se confrunte.

Printre imagini ce tot nasc idei,
Concluzia-i reală, consistentă,
Că definind al viselor temei,
Cu tine eşti, de-a dreptul, exigentă.

Chiar dacă vreau, e greu să te exclud,
Să nu te văd, cu totul, şi pe tine,
Şi chiar să simt sub palmă trupul, nud,
Cu bogăţia clipei ce-l susţine.

Nu mi te-arăţi, crezând că nu te văd,
Că, prin iluzii, pui un val de ceaţă,
Prin care nu am cum să întrevăd
Dorinţa de-a fi sâmbure de viaţă.

joi, 13 ianuarie 2022

Voalul de ascundere

Sidoniei

Te văd zâmbind, dar mi-este clar, eşti tristă,
Ascunzi frumos trecutele poveşti
Care te-au pus cândva pe-o falsă pistă
Şi te-au făcut să fii cea care eşti.

În tine stă acunsă altă viaţă
Ce-aşteaptă să o vrei a ta a fi,
Când te vei vrea ieşi din copci de gheaţă
Uitând că poţi uşor a te-ngrădi.

Ochii atrag prin umbra din privire,
Făcând dovada unui vis frumos,
Ce vine dintr-o vagă amintire
Mergând spre orizontul luminos.

Acum, aici, parcă având o vină,
Timpul ţi-l laşi pierdut între-nzidiri,
Dându-i idei că poate să revină
Sub semnul unor clare definiri.

Nu pot să spun un simplu "Eşti frumoasă!",
E prea puţin, prea simplu, prea banal,
Idee din contexte grabnic scoasă,
Negând întregul rostului real.

Te văd zâmbind sub valuri de tristeţe,
Sub umbra unor urme din trecut,
Umbre ce-ţi dau, în zori de zi, bineţe,
Vorbindu-ţi de extremul absolut.

Mă vreau convins de ceea ce se vede,
Însă, văzând, n-am cum să fiu convins,
Convingător e gândul ce-ntrevede
Un univers, al tău, prea mult întins.

Eşti tristă, dar şi tristă eşti frumoasă,
Şi eşti, într-adevăr, un laitmotiv
De a-ţi cunoaşte forma graţioasă
Când viaţa-şi are rost imperativ.

marți, 11 ianuarie 2022

Venire spre viitor

Mi-ai venit cumva din amintire,
Printr-un joc ce pare-ntâmplător,
Sau e o firească regăsire,
De-mplinire fapt prevestitor.

Drum de-ntors îmi pare că se-arată
Timpu-n care ne vor regăsi
Şi vom fi ai nopţii, dintr-o dată
Fără un motiv de-a ne opri.

Fără de cuvinte ticluite,
Mi te vei dori un clar răspuns
Căutării mele mult grăbite
De-a mă şti în tine-ntrepătruns.

Regăsind a vieţii-mpreunare
Ca un mod de evident firesc,
Nopţii îi vom fi determinare
Printr-un fel de-a fi perfect lumesc.

Nu vei vrea să stai în aşteptare,
Dându-mi tot ce clipei mi-aş dori,
Vei fi tot mereu nerăbdătoare
Să te ştii privită-n zori de zi.

Ca ecou al miezului de noapte,
Mâinii mele îi vei fi motiv
Iar îndemnul definit prin şoapte
Va fi clar, concret, imperativ.

Ca în vremuri ce ne-ar fi ştiute
De-ar fi fost altfel să fi trăit,
Ne vor fi dorinţele acute,
Desfiinţând al vieţii şovăit.

sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Fix şi radical

Privindu-te n-am nici o altă cale,
N-am cum să tac şi nici să mă abţin,
Mă simt ciudat, am gânduri radicale,
Simţirile pe ele se susţin.

Ideile sunt prea învălmăşite,
De-a te fura deja îmi este dor,
Să ne dedăm fireştilor ispite
Uitând de timpul grabnic trecător.

În nici un caz nu am motiv de teamă,
Dar simt acum un fix şi clar îndemn,
Dorinţe fără margini mă tot cheamă,
Spre fapta definirii-n mod solemn.

Oricât aş vrea să nu întorc privirea,
Sânii ţi-i văd, în palme vreau să-i prind,
Ca să le simt, prin formă, tresărirea
Când focurile vieţii se aprind.

Şi chiar prin haine văd, aş spune, multe,
Văd pântecul ce rug aprins va fi
Când nu va vrea de tine să asculte,
Prea dornic împlinirea-şi a-şi simţi.

Dar tot mai mult, de-a dreptul, mă atrage,
Al coapselor, frumos, plăcut, contur
Ce de la grija vieţii mă distrage
Şi-mi dă real motiv ca să te fur.

Şi chiar am să te fur, la ceas de seară,
În miez de noapte să te pot privi
Când tu trezind văpăi din miez de vară
În tine să mă ştii îţi vei dori.

Aşa să ne trăim o-ntreagă noapte,
Lăsând-o să ne fie clar reper
Sânii-ţi rotunzi ca două mere coapte
Mereu fiind izvoare de mister.

vineri, 7 ianuarie 2022

Altfel, spre definire

Ți-am scris ceva... Am scris voind să știi
Că de acum de multe nu-mi mai pasă
Și de va fi să crezi că întârzii
Va fi un semn c-am să te fur de-acasă.

Cuvintele spun multe, poate tot,
Și va urma schimbarea mult vestită
Prin ceea ce atunci am să socot
Că e o cale bine nimerită.

În fuga spre concretele idei,
Vom zăbovi, mai mult, în miez de noapte,
Știind că toate își găsesc temei
Prin punerea-n prim planul multor fapte.

Unii ne spun că suntem enervanți
Și ne privesc cu sila, ori cu milă,
Că ne vom fi, într-adevăr, amanți,
Chiar ignorând convenția civilă.

Doar să te fur, atât mai pot gândi,
Altfel, prea mult, cu viața ne vom bate
Și vom afla că nu putem trăi
Într-o covalescentă libertate.

Poate vom fi o vreme rătăciți
Și alungați de marile probleme,
Dar vom ajunge, nefiind grăbiți,
Ca definiți de mari trăiri extreme.

Tu îmi vei fi un mal și voi fi val
Spre liniște pierzându-mă în tine,
Fiind astfel ai timpului real
Cei ce trăiesc, oricum ar fi, un bine.

Așa ți-am scris, așa va fi... tu știi
Că-i vremea de a fi toate împlinite,
Să fiu altfel și altfel tu să fii,
Și visele de fapte definite.

joi, 6 ianuarie 2022

Călăuză-n tălmăciri

Am amintiri de pus, ca jar, sub rug,
Ce focuri vor, pe dealuri, să aprindă
Ca timpului să nu-i mai stau în jug,
Să-l fac a fi doar umbră în oglindă.

Simt în idei un sâmbure de foc
Ce-n miez de noapte e lumină vie,
Dându-mi motiv să intru iar în joc,
Știind ce-a fost și va mai fi să fie.

Și cum nu sunt cu umbrele-n consens,
Privirile îmi fug mereu spre stele,
Fiindu-mi de la sine înțeles
Că drumul mă împinge printre ele.

Din gânduri îmi mai vine să fac scut,
Ca să mai uit de marea-mi neodihnă
Ce nu mă lasă clipei ce-a trecut
Să-i spun povestea țintelor în tihnă.

Și astfel duc cu mine amintiri
Ce nu se vor pierdute în uitare,
Fiindu-mi călăuză-n tălmăciri
De vise ce trec praguri și hotare.

Iar treptele urcării îmi fac semn
Că limita rămâne infinită
Tinzând conntinuu spre extrem îndemn,
Chiar devenind, de-a dreptul, o ispita.

De pierderi nu am deptul să mă tem,
Că nu am de pierdut decât o viață
Ce doar așa pot să mi-o fac totem
La trecerea prin marii nori de ceață.

luni, 3 ianuarie 2022

Gând de hotărâri

Gându-ți trimiți, în vise, înspre mine,
Mânată ești de-al pașilor temei,
De adevărul ce ți se cuvine
Lăsat prea mult ascuns printre idei.

Și-n vis îmi spui, prin fapte și cuvinte,
Cum te vei vrea să fii un pas concret
Cu tot ce mie o să-mi vină-n minte
Când ai să-mi ceri să nu fiu prea încet.

În mod direct, fără de-ncurcătură,
Cum vrei să stau și cum vrei tu să stai,
Cum timpul vei voi să-l ai măsură,
În vis, chiar amănunte, vii să-mi dai.

Cum să mă mișc uitând de evidențe,
Când prin mișcari ceva vei vrea să-mi zici,
Sunt forme cu extreme concludențe
Prin care recurența o implici.

Și-mi vii mereu, uitând să îți mai pese
De cei ce-ar fi mereu necruțători,
Ce ne-ar privi ca buni de pus în lese,
Numindu-ne, de-a dreptul, trădători.

Îmi lași însemn al zilei gând de mâine
Prin care vom mai pune niște pași
Spre clipa ce va ști că aparține
Trecutului ce-i suntem noi urmași.

Mă tot vestești știind ce-o să urmeze
Prin primul gând al zorilor de zi,
Prin adevăruri puse-n antiteze
Cu tot ceea ce azi părem a fi.

sâmbătă, 1 ianuarie 2022

Schimbare în schimbare

S-a schimbat ceva în calendare,
Spun cei ce privesc spre calendar,
Nevoind ca simpla întâmplare
Să le-arate trecerea-n zadar.

Încercând să trec spre mai departe,
Să-nțeleg de ce sunt insistenți,
Înțeleg că ei, crezând în moarte,
Vieții, mai mereu, îi sunt absenți.

Tot aud că cifrele-s schimbate,
Calculații multe s-au schimbat
Și din ele ies priviri în spate,
Dobândind un rol deloc ciudat.

Împărțiri cu rost de aparențe
Pun tipare timpurilor noi,
Animând excese și valențe,
Abrogând idei cu umeri goi.

Și-adunări, se pare, consecvente
Țin, în aparență, timpu-n loc,
Decupând consensuri elocvente
Prin scăderi ce-aruncă lumea-n foc.

Foc părea a fi, oricum, în lume,
Dar, se pare, nu era de-ajuns,
Nimeni nu voia să și-l asume,
Și era crezut îndeajuns.

Se vorbește mult de o schimbare,
Tonul celor ce vorbesc este schimbat,
Unora spre bine li se pare,
Prea puțini văd ceru-nseninat.

E firesc, se spune, să se-ntâmple
Ceva ce devine elocvent,
Oamenii s-ajungă ninși pe tâmple
Spun și eu, uitând să fiu prezent.