Ţi-am spus că focul e deja aprins,
Fără de fapte nu se lasă stins,
Că e pornit de-al vieţii lait-motiv,
Şi nicidecum gândit demonstrativ.
Şi în tandem cu flăcările-i mari,
Te văd din miezul lui cum îmi apari,
Punându-mi în dorinţă clar îndemn
Vieţii de-a da, prin faptă, rost solemn.
Te-aş dezbraca oricând, miez de zi,
Să pot, de neoprit, în toate-a fi,
Şi mai apoi, la fel, pe înserat,
Să fie ziua zi cu rod bogat.
Iar mai târziu, în noapte, ai să-ţi faci,
Motive, întru tot să te dezbraci,
Intrând în rolul tainic şi sublim
A ceea ce-i firesc când ne dorim.
Şi miezului de noapte îi vei fi
Dorinţă de privirea a-mi privi,
Eu să nu pot, iar tu nicicum să vrei
Nopţii să dam un altfel de temei.
Vei fi grăbită şi voi fi grăbit
Să împlinim ce-avem de împlinit,
Împreunării să ne fim motiv
În sensu-i definit, imperativ.
Îţi este clar că şoaptele vorbesc,
Şi plan de întâmplări deja urzesc,
Verbul firesc al faptelor conjug,
Focu-i aprins, şi nu-i un simplu rug.
Se stinge doar de e să fie stins,
Dar orice-ai face azi e clar aprins...
Să-l domolesc... mă iartă, mi-este greu,
Nu-mi pot permite asta tocmai eu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu