Zilele trec, devin tot mai puţine,
N-ai cum să pui mai multe la un loc
Şi vine vremea să rămâi cu mine,
Când te voi şti şi jar încins, şi foc.
La ceasul dimineţii, dezgolită
De tot ce-ar ţine trupul tău ascuns,
Mi te vei vrea enigmă desluşită
Simţindu-mă în tine, tot, pătruns.
Sânii-mi vor fi deplină călăuză
De fi-va-ntâmplător să mă grăbesc,
Lăsând ideea, prin absurd, confuză,
Pierdută într-un strict instinct lumesc.
Şi-n mod concret, veni-va să de-a veste,
Prin clipa de mărime şi contur,
Că visele, trecute în poveste,
Au elocvenţa pasului matur.
Nimic nu va mai fi ca înainte,
Uita-vei să baţi drumuri fără sens,
Şi, zi de zi, ne vor uni cuvinte
Menind porniri de fapte în consens.