Dintr-un februarie altfel, nou,
Luminţei
E-așa frumos... Îți văd piciorul gol,
Cu bun motiv îl lași privirii mele,
Prea bine știi că nu-s deloc domol
Și-mi place să te văd privind spre stele...
Îmi este cald... Afară-i foarte frig,
Te dezvelești și cred c-așa-i mai bine,
Să stau pe loc încerc, mă și oblig,
Privirea însă-mi fuge către tine.
Ți-e trupul gol... Nu pot să mă opresc,
Mâna-mi pe sâni în grabă se coboară,
N-aș vrea, prin tot ce fac să te trezesc,
Mâna-ntre coapse brusc mi se strecoară.
Credeam că dormi... Mă dau însă bătut,
Nu mai gândesc, simt coapsa tremurândă,
Și drumul ce îmi este cunoscut
Îmi e capcană, prin dorinți, flămândă.
N-aștept deloc... În pântec simt că-i foc,
Și zbatere, și în continuu fierbe,
Spre mai profund, cu dor, îmi face loc,
Jucându-se cu unduiri superbe.
Îmi spui ceva... În brațe mă cuprinzi,
Vrei timp să-mi dai, uitând de-a vieții clipă,
Dar și să simt că iarăși te aprinzi,
Și n-ai motiv, prin grabă, de risipă.
Resimt firesc... Firescu-l înțeleg,
Buzele-ți ard și caută-nsetate
Redefinirea sensului întreg
Răstălmăcit de vise spulberate.
E totul nou... Așa îmi zici și-ți zic,
Când noaptea ne-amintim că e trecută
Și înspre Ceruri ochii mi-i ridic
Simțindu-te cu totul renăscută.