miercuri, 30 martie 2022

Visător prin raţiune

Să-ţi spun că te iubesc ar fi prea mult,
Însă nu pot să nu îţi dau de ştire
Că limita răbdării-i pas ocult
Pus în tipar de-o veche amintire.

Nemaifiind deloc un visător,
Nemaiavând de ce să-mi fie teamă,
Mă limitez a fi un muritor
Ce nopţilor de cândva te recheamă.

Câte ceva mai văd că nu mi-e clar
Când apelez la simpla raţiune,
Dar tot mai cred că nu e în zadar
Tot ce-nţeleg că-i necesar a-ţi spune.

Chiar dacă ştiu că nu-ţi mai aminteşti
Promise clipe de a fi-mpreună,
Te simt că tocmai asta îţi doreşti,
Când goală te priveşti sub clar de lună.

Când tresărind te-ntrebi de te doresc,
Şi te gândeşti la ziua următoare,
Îmi este mie clar că te iubesc,
Dorindu-te ca dar şi sărbătoare.

duminică, 27 martie 2022

Roşu-n văpăi

Te văd şi-acum în roşu îmbrăcată
Ca-n seara toamnei ce ne-a fost însemn,
Lăsându-ne firescul altădată
Ca motivare, vis şi chiar îndemn.

I-ai fost pornirii mele-ntâmpinare
Fără idei de timp în aşteptări,
Punând în rol fireasca întâmplare
A mult prea multe gânduri de-ntrebări.

Câteva clipe ne-au schimbat ideea
De-a fi, prin definire, separaţi
Fiind astfel bărbatul şi femeia
Ce nu pot fi de vis îndepărtaţi.

Precum voiam, ai vrut să te văd goală,
Şi-apoi să văd că-ntr-adevăr mă chemi,
Pierzându-ţi orice urmă de-ndoială
Că ţi-ai avea motive să te temi.

Deschiderea de drumuri mi-era clară,
Şi-ai tresărit când am pornit grăbit
În tine să-mi las urma să nu piară
De cumva voi ajunge rătăcit.

Cu buzele simţeam cum sânu-ţi tare
Trăia simţind un freamăt şi-un fior
Când trupu-ţi în continuă mişcare
Plăcerii se deda cuprins de dor.

Şi mă-ndemnai, intrându-mă în tine,
Şoptirea începută să ţi-o gust,
Ca timpul complezenţa să-şi decline
Recunoscând că poate fi injust.

Pătruns în carne-ţi pătrundeam şi-n sânge,
Şi să m-absorbi cu totul îţi doreai,
Ca totul, mai apoi, să poţi restrânge
La datul ce din dar voiai să-mi dai.

Nimic n-ar fi putut să ne separe,
Nu mă putea, nu te putea opri,
Să-mi fii mereu motiv de împăcare
Când trupu-ţi gol sub mine-l voi găsi.

Şi iar, şi iar, te-am tot găsit ispită,
Nici nu voiam ideea să-mi ascund,
Văzându-te dorinţelor grăbită
În creuzetul vieţii să-ţi pătrund.

Urma firescul fără ezitare,
Mi te-arătai în zbateri de trăiri,
Şi-mi arătai mereu în aşteptare,
Trupu-ţi fixat de gându-mi din priviri.

Ştiai fără-ndoieli, erai convinsă
Că-n tine mă aveai asimilat,
Dar tot erai o flacără nestinsă
Şi mă voiai mereu învăpăiat.

M-aveai ca gust, ca formă, ca mişcare,
Şi te priveam cum jocul îl porneşti,
Mişcându-ţi trupul fără încetare
Dând clipei o nuanţă ca-n poveşti.

Sânii-ţi lăsai, în palme, spre odihnă,
Când spre odihnă-n tine zăboveam,
Gustându-ne tăcuţi şi cumva-n tihnă,
Priviţi de ploaia ce bătea la geam.

Te văd şi-acum, la fel ca altădată,
Când mi te-ai vrut ca dar, şi mi-ai fost dar,
Lăsându-te de gânduri dezbrăcată,
Lăsând în urmă treceri în zadar...

sâmbătă, 26 martie 2022

Întrebări prin ipoteze

Întrebări extreme îmi tot vin,
Devenind concrete ipoteze,
Despre întâmplări ce, prin destin,
Pun alegeri între paranteze.

Între plus ş minus infinit
Nopţile aleargă visătoare,
Neuitând că timpul prea grăbit
Le ascunde-n razele de soare.

Privirile, acelea şi, zi de zi,
Dau şi idei de mers direct în ţintă,
Voind mereu a redescoperi
Mari străluciri ce vor să le dezmintă.

Şi chiar când toate par a fi la fel,
Ori măsluite-s marile repere,
Răspunsul are întrebări model,
Ştiind concret ce argumente-şi cere.

Totul se-ntoarce înspre început,
Aşa ajung alte idei extreme,
Plătind, prin timp, un uriaş tribut
Urmările creând alte probleme.

joi, 24 martie 2022

Accent de parafraze

Tainei fără limte,
Lenuţei

Timpul a trecut... destulă vreme,
A trecut cu totu-n amintiri,
N-avem azi de nimeni a ne teme,
Să vorbim de tainice-ntâlniri.

Eu şi tu... Ne ştim într-o poveste
Ce ne-a fost însemn şi chiar reper
Când ne cercetau a da de veste
Cei ce se credeau cu caracter.

Te priveam, te tot găseam tăcută,
Dar în ochi aluzii îţi găseam,
Îmi păreai cu totul cunoscută,
Dar să te cunosc tot îmi doream.

Şi-ntr-o clipă-a unei nopţi de vară
N-ai mai vrut nici tu să mai aştepţi,
Se vedeau privirile că-ţi zboară
Visul te grăbeai să ţi-l accepţi.

Sânii rotunjiţi, coapsa fierbinte,
Trupu-ţi gol, deja unduitor,
M-a lăsat uimit, fără cuvinte,
Ispitit, grăbit făptuitor.

Ne eram fixaţi de ipostaze,
De lumeşti poziţii definiţi,
Dar şi sub accent de parafraze
Ce acum ne arăta uniţi.

Evident, îţi tot eram dorinţă,
Ritmuri de mişscare îmi dădeai
Pântecu-ţi cerea cu stăruinţă
Dreptul stăpâniri-i să mi-l dai.

Dar mi-erai şi fără de tăgadă
Mi te arătau frumoşii-ţi sâni
Ce, striviţi, voiau a fi dovadă
Că plăcerii îi suntem stăpâni.

Ne trăiam a vieţii aventură,
Fără să ne temem de urmări,
Acceptând reala anvergură
A tăcerii plină de chemări.

Ai simţit când, încrustat în tine,
Deveneam al faptelor consemn,
Când m-ai prins, ca să mă simţi mai bine,
Între coapse să-ţi rămân însemn.

duminică, 20 martie 2022

Extremele evidenţe

Însemnului unor asumări,
ea, Nico

Vara era-n toi... era fierbinte,
Nu se-ntrevedeau deloc schimbări,
Chiar şi zorii i-o luau-nainte,
Dând răspunsuri multor întrebări.

Ne furau priviri fără de ţintă
Spre idei de timp înnourat,
Acceptând chiar forma lui succintă,
Undeva, cândva, pe înserat.

Chiar şi-atunci simţirea era trează,
Căutai o cale de mijloc,
Să repeţi un început de-amiază
Ce ne-a prin pe amândoi în joc.

Mă aveai prezent, mereu cu tine,
Dar voiai concretul concludent,
Chiar fugar să poţi a-mi aparţine
Când, în vis, nimic nu-i evident.

Dincolo de simpla conjunctură
Când privirea n-a ascuns nimic,
Te-ai dorit şi marea aventură
Ca, prin tine, rostul să-mi explic.

N-ai mai aşteptat nici o-ndoială
Când a fost din nou să-ţi fie clar
Că te-aş vrea de orice haină goală
Drum să-mi faci cu-al coapselor hotar.

Mă simţeai fixat în profunzime,
Prin cotloane vise dezrobind,
Cercetând prea blând ori cu asprime
Pântecu-ţi de dor nebun mustind.

Mi-era sete şi erai flămândă,
M-aşteptai să ştii că îmi eşti vad,
Izvorînd în clipa de izbândă
Al vieţii, nevăzut, răsad.

Şi-ncă-odată, clară mărturie,
Ţi-ai dorit să ai, să-ţi dovedeşti
Definindu-ţi ce va fi să fie
Depăşind consemnele lumeşti.

miercuri, 16 martie 2022

Tandem de iarnă

Prin iarna-nsemnului roditor
Cătălinei

În miez de iarnă, fără de motive,
Îmi este clar, idei nu mai aveam,
Nu mai găseam deloc alterative
Oricât în vise ceruri străbăteam.

N-avean nici semne simple şi discrete
Care să-mi dea măcar frânturi de gând
Pe care să le-adun şi, pe-ndelete
Să le transform în flacără arzând.

Scriam poveşti, uitam de tot să-mi pese,
Că mă numeau, mai mulţi, un visător
Ce-ncepe nebunia să-l apese,
Crezând că poate fi nemuritor.

Chiar scrisul era simplă întâmplare,
Deloc atent la tot ce-aveam în jur,
Furându-mi timp din marea-mi disperare
Numind-i, indulgent, un grav sperjur.

Şi tocmai el, o veste, despre tine,
În zori de zi înseninaţi, mi-a dat,
Fiind, tot el, cel ce-a vorbit de mine
Când vieţii un motiv ai căutat.

Cuvintele s-au prins uşor a spune
Ceva ce se legau de rost real,
Lăsând ascunsă marea viziune
Sub forma de profund material.

Erai acolo, undeva în lume,
O replică a ceva ce trăiam,
Păzită de-a erorilor cutumă
Şi evidenţa lipsei unui neam.

Forţând mereu condiţia banală
A ceea ce era, atunci, să fim,
Dorinţe, dolosiv, au dat năvală,
Forţându-ne, oricum, să le-mplinim.

Noi, dependenţi de-a vremurilor fire,
A fost s-avem un rol elementar,
Cuprinşi de valul ce-n rostogolire
Ne sărăcea de treceri în zadar.

Încorsetaţi de limite discrete,
Timpul a vrut să uite de-amândoi,
Iar noi, în grabă, fără de regrete,
Am devenit ai faptelor eroi.

Prin gesturi, cu speranţe, aşteptate,
Eram deja tandem de neoprit,
Când coapsele-ţi în zvâncet anvântate,
Mă îndemnau în trupu-ţi dezgolit.

Şi pântecu-ţi zvâcnea, mustind fierbinte
Dorinţe ce prindeau, concret, contur,
În simpla lor aducere aminte
A clipei când spuneam c-am să te fur.

Simţeam în tine clipa cum tresare,
Sânii-ţi doreau continuu să îi gust,
Iar tu-mi punei idei la încercare,
Lasându-mi drum ieşirii prea îngust.

Sfidam condiţii, clare evidenţe,
Prevestitorul semn din calendar,
Când revărsări de mari coincidenţe
În tine se-ntâlneau ca dat din dar.

luni, 14 martie 2022

Consens de seară

Ca semn de vară-nfierbântată,
Lianei

Simţeai că-ţi trece timpul fără fapte
Ce le voiai şi le aveai motiv
Din zori de zi, până târziu în noapte,
Cu rost deplin, deja imperativ.

Ştiai că vreme e prea mult trecută,
Dar tot priveai spre un reper fixat,
Ce-ţi devenise ţinţă absolută,
Menit a fi de-a pururi de urmat.

A vrut să ne-ntâlnească întâmplarea,
Într-un context ce se voia corset
Când dăruia extremelor urmarea
Cu-n adevăr păstrat mereu secret.

Dar chiar şi-aşa, tot ai găsit, o formă
Să-mi laşi contrariul simplu cunoscut,
Extrapolând a criticilor normă
Peste un timp ce l-am numit trecut.

Şi într-o seară, într-un miez de vară,
Răbdarea-n grabă mare s-a schimbat,
Lasându-mă surprins întâia oară,
Privindu-ţi trupul gol, întins în pat.

Gustându-ţi sânii mă chemai în tine,
Nici nu puteam altfel să îţi răspund,
Ştiind că mi-este dat a-ţi aparţine,
Şi-a-ţi fi, şi-n amintiri, mereu profund.

Elementar, condiţia umană,
Accentua conceptul de tangaj,
Părând a fi ispită şi capcană
Sub al simţirii, clasic, camuflaj.

Mi-erai îndemn spre liberă pornire,
În pântecu-ţi ce-ntr-una mă chema
Să-mi las amprenta întru nemurire,
Ca tu să nu mă poţi nicicând uita.

Şi totul, fără minima tăgadă,
S-a întâmplat cu rostul lui firesc,
Păstrându-mă în tine ca dovadă
De adevăr perpetuu, omenesc.

marți, 8 martie 2022

Rudă de scenă

Timpul, azi, deloc n-are răbdare,
Nu mai dă nicicum ceva-napoi,
Nici măcar o simplă întâmplare
Spre a şti că suntem, totuşi, noi.

Trecerea-i apare nefirească,
Spunem că e groaznic de grăbit
După cum, prin firea omenească,
Vrem mereu un învinovăţit.

Punem preţ prea mic pe orice clipă,
Alergăm fără măcar să ştim
Şi aşa, cu maximă risipă,
Înspre noi privind parcă orbim.

Liberi fiind de propria conștiință,
Că-i de vină timpul, explicăm,
Prin meandre ce se vor o ştiinţă
Căreia noi importanţă-i dăm.

Şi privim iluzii plini de ciudă,
Zăbovind în urme de trecut,
Morţii devenind de-a dreptul rudă
Pe o scenă-a unui teatru mut.

luni, 7 martie 2022

Şovăirea ca atu

Ţi-e şovăirea semn cu importanţă,
Cu gândul vrei pornirea să ţi-o negi,
Vrei chiar să ai destulă cutezanţă,
Pe mine, prin contrast, să mă renegi.

Vrei să te crezi mergând spre mai departe
Dar tot mereu pornirea ţi-o opreşti,
Gândindu-te la vremuri ce sunt moarte,
Voind ca totuşi să le defineşti.

Vii din trecut şi crezi că eşti trecută,
Dar ochii nu doreşti să ţi-i deschizi
Ca să priveşti a nopţilor redută
Când între porţi de ziduri te închizi.

Te duci şi te întorci, mereu lucidă
În ceea ce zic toţi că-i omenesc,
Însă tu simţi că pot să te ucidă
Ideile ce-n minte-ţi se rotesc.

În gând ai definita trebuinţă
Şi de la ea îţi vrei un drum pornit
Ca să-ţi ascunzi teribila dorinţă
De-a împlini un vis neîmplinit.

Te crezi fiind în lipsă de putere
Când faptele nu sunt precum le vrei,
Tocmai numind esenţa o părere
Dând fanteziei rolul de temei.

Şi chiar te pui pe tine la-ndoială,
Sedusă de al lumii piedestal,
Ce-ţi scoate, prin ispite, la iveală
Nimicul şi absurdul lui banal.

duminică, 6 martie 2022

Arzânda flacără

Tu eşti frumoasă... însă-i greu să ştii
Că nu mai ai incredere în tine
Şi-ţi este greu în tine să revii,
Să fii un tot ce ştii că-ţi aparţine.

Nu ştii de poţi departe să ajungi,
De şovăială stai mereu aproape,
Şi iar din tine tainic te alungi,
Laşi deznădejdea-n gânduri să te-ngroape.

Pasul îl vrei mereu altfel de pas,
Mereu ai îndoieli că mergi departe,
Vezi viitorul ca puţin rămas
Şi adevarul îl trimiţi spre moarte.

Deja ceva ţi-am spus şi ştiu c-am spus,
Că vine vremea să devii femeie,
Că vine vremea să priveşti şi-n sus,
Fiind ispită, flacără, scânteie...

În lupta ta eu am un rost şi-un rol,
Ca punte între maluri suspendată,
Să poţi să treci, uitând să cazi în gol,
Chiar dacă vezi cărarea îngustată.

Eu sunt şi viitor, sunt şi trecut,
Sunt un reper fixat în amintire,
Din vremea-n care drumul abătut
Ţi l-ai ales crezând într-o-mplinire.

Chiar dacă e mai greu de înţeles,
Orbiţi de legea zisă omenească,
O altă cale nu e de ales,
Avem doar calea orişicând lumească.

Prin legi divine totul e ascuns,
Nimic nu este simplu, la vedere,
Dar fapta e motivul de ajuns
Ca să te ştii în toate cu putere.

Dându-te dar, primeşti al vieţii dar,
Ce poate nici nu ştii că îţi lipseşte
Ca viaţa să nu-ţi treacă în zadar
Şi să o vezi cum clar se împlineşte.

Nu poţi să fugi, mereu să te ascunzi
De gânduri ce ţi-au fost pilduitoare,
Necunoscutul n-ai să îl pătrunzi
Ştiindu-te ideilor datoare.

Asta-i cam tot, veni-va în curând
Al clipei sens în zori să îţi vestească
Mult aşteptata flacără arzând
Ce va putea oprelişti să topească.

Şi clar vei şti că ea e darul meu,
Că-n ea firesc mă vei găsi pe mine,
Şi că în tine sunt şi eu mereu,
Orice ar fi, de va fi rău sau bine.

Vei tot uita ce-nseamnă-a rătăci,
Să fugi, prin disperări, în altă lume,
Ştiind că orişicând mă poţi găsi
Într-un ecou rostind chiar al tău nume.

Atunci vei şti că ne-am trăit cu-n rost
Fireasca şi lumeasca-mpreunare,
În taina ce ne-a fost drept adăpost
De-a lumii obsesivă cenzurare.

Şi-n tine-n încustat, chiar şi în gând,
Şi-n trupul tău sunt veşnică amprentă,
Particulara flacără arzând
În lumea ta, idee permanentă.