Să-ţi spun că te iubesc ar fi prea mult,
Însă nu pot să nu îţi dau de ştire
Că limita răbdării-i pas ocult
Pus în tipar de-o veche amintire.
Nemaifiind deloc un visător,
Nemaiavând de ce să-mi fie teamă,
Mă limitez a fi un muritor
Ce nopţilor de cândva te recheamă.
Câte ceva mai văd că nu mi-e clar
Când apelez la simpla raţiune,
Dar tot mai cred că nu e în zadar
Tot ce-nţeleg că-i necesar a-ţi spune.
Chiar dacă ştiu că nu-ţi mai aminteşti
Promise clipe de a fi-mpreună,
Te simt că tocmai asta îţi doreşti,
Când goală te priveşti sub clar de lună.
Când tresărind te-ntrebi de te doresc,
Şi te gândeşti la ziua următoare,
Îmi este mie clar că te iubesc,
Dorindu-te ca dar şi sărbătoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu