În viaţa mea, mai plouă clandestin,
Chiar timpul vrea să se mai odihească
Plâng în tăcere, caut să-mi închin,
Zorii de zi pe-o cale mai lumească.
Orgii de roşu închinând pahare
Pe malul apei tot mereu se fac,
Eu îmi duc crucea şi mi se tot pare
Că păsările nopţii nu mai tac.
Să tac? Să plâng? Mi-e plânsul în zadar,
Eu vreau lumină, vreau să fie soare,
Aprindeţi torţe, vreau să dau în dar
O zi în plus, o zi de sărbătoare.
Mâinile tale trăiesc,
în fiecare mângâiere...
Se simte alinarea,
Se simte speranţa,
Se simte sufletul.
Mâinile tale
au lacrimi şi gânduri,
au zâmbet şi raze de soare,
au dorul speranţei.
Mâinile tale poartă visul,
Mâinile tale poartă viitorul,
Fără semne de întrebare
Şi fără puncte de suspensie...
Mâinile tale...
Am dus război cu sufletul prea mult,
Uitând cumva de ce mai şi trăiesc,
Am învăţat să tac şi să ascult,
Azi însă vreau limanul să-mi găsesc.
Adăugând un sens de ultim gând,
În joc aduc al lumii început,
Chiar dacă viaţa o mai duc plângând,
Eşti tot ce vreau. Eşti tot ce n-am avut.
În miez de noapte caut înspre cer,
Dorinţei mele împlinire eşti,
Un jurământ ne leagă. Un mister,
Balsam al răscolirii-mi sufleteşti.
