Esențial, imperativ

Aşa cum simţi, am să te fur o noapte,
Ca să te-nveţi să fii ce ai să-mi fii,
Fără regret, trecând direct la fapte,
Cu tot ceea ce ştii şi ce nu ştii.

Am să te-nvăţ, de nu eşti învăţată,
Să simţi, trăind dorinţele cu rost
Fiind femeia cea mai minunată,
Din câte ştiu că-n viaţa mea au fost.

Aşa va-ncepe drum ce-i dat să-nceapă,
Într-un continuu fără de sfârşit,
Dând clipei înţelesuri care scapă
De teama unui vis, prin gând, rănit.

Acestei nopţi mi-ai dat chiar tu motive,
Privirile continuu mi-au cerut
Să văd prin evidenţe instinctive
Mult necesaru-ţi salt în absolut.

Nu va mai fi nevoie de cuvinte,
Nici să dau seamă, cumva să explic
De ce pe drum ai fost foarte cuminte
Şi nu ai vrut povestea s-o complic.

Nici gând nu vei avea să dai de veste
Că nu ştii unde eşti, cum ai ajuns,
Să plăsmuieşti, din scuze, o poveste
Dând, în avans, la întrebări, răspuns.

Vom fi-mpreună, te vei şti furată,
Şi vei găsi motiv după motiv
Să te privesc în pat, stând goală toată,
Voindu-mă mereu imperativ.

Punând mereu concretu-ntr-o idee,
Iertându-mă de-al gândului păcat,
Mă vei avea ca să îmi fii femeie,
Mi te vei da ca să mă ai bărbat.

Faldul de orgoliu

Tu stai acum în umbră de răscruce,
Atentă şi la pasul următor,
Voind să ştii ce căi or să apuce
Ideile din timpul viitor!

Şi-mi spui mereu că, în sfârşit, faci pace
Cu gândul tău, nu îl mai ţii ascuns,
Altceva nu mai vrei, nici nu ţi-ar place,
Concret vorbind îţi eşti îndeajuns.

Dar toate-s numai vorbe, din mândrie,
Orgoliului îi dai, forţat, avânt,
Fără să vezi că ce va fi să fie
Nu se va vrea fixat de-al tău cuvânt.

Nici stânga şi nici dreapta nu se-adună
Sub un stindard de far îndrumător,
Lăsând cortina plină de minciună
Să-ţi fie unic, elocvent, decor.

Libertinaju-ţi pare libertate
Sub faldul unui gând înşelător
Când crezi că un cuţit înfipt în spate
Este un semn distict de vis şi dor.

Îţi pui un nume şi îţi dai renume,
Ticsind idei ce n-au măcar contur,
Avidă de priviri de la o lume
Ce vede doar ceea ce ţii în jur.

Şi ai în jur destule umbre fade,
Şi indivizi a toate doritori,
Ce-s prefăcuţi, voind doar să te prade,
Dornici mereu de-a fi cuceritori.

Încă mai spui că de nimic nu-ţi pasă,
Că eşti în plină forţă şi avânt,
Dar ştiu că stai de-o vreme-nchisă-n casă,
Sperând că e crezut al tău cuvânt.