Definitiv, ca semnătură

M-am încrustat în tine fără milă,
Aşa cum toată viaţa ţi-ai dorit
Din vremea când erai doar o copilă
Ce timpul şi-l avea nelămuit.

Mă simt vizat de orişice dorinţă,
Mă simt reper în gând şi în simţiri,
Şi piedestal de vis şi năzuinţă
Spre regăsirea-ţi marii definiri.

În sunt prezent în graba matinală
Şi-n timpul drămuit de-al zilei pas,
Chiar şi-n privirea ta raţională
Ce-n obligaţii încă a rămas.

La limită, când ziua fuge-n noapte
Mă simţi venit din noaptea cu-amintiri
Ţinând să ştii că îţi voi fi, prin fapte,
Motivul de elocvente împliniri.

Şi iar mă ştii ca existând în tine,
În sânge şi în carne încrustat,
Definitiv, aşa cum se cuvine
Celor ce clipei s-au împreunat.

Făurire de schimbare

Semnelor de schimbare,

Deliei

Timpul părea că are o măsură
Ce depăşea al clipei înţeles,
Lăsând trăirea fără anvergură
Şi chiar fără motiv de interes.

Ai apărut din umbre de lumină
Ştiindu-te mergând pe-acelaşi drum,
Fiind şi tu, cum alţii spun, de vină
Pentru trecutul mult pierdut în fum.

Şi toate s-au făcut a fi chemare
Spre drum cu rost concret, predefinit,
Ce nu-şi avea sfârşit într-o-ntrebare
Ci chiar în adevăru-i clar finit.

Mi te-ai dorit reper de întâmplare,
Voindu-mă în tine încrustat,
Ca să-ţi devin, venind din depărtare,
Un adevăr de nimeni contestat.

Şi toate s-au pornit în mare grabă,
Recolorând al zilei răsărit
Cu-n evident răspuns dintr-o silabă
Când îţi eram, în tine, definit.

În ritmul vieţii te lăsai pătrunsă,
Dorindu-mi un avânt tot mai profund,
Ca orice taină, ce-o aveai ascunsă,
De-mi fi-va întrebare, să-i răspund.

Uitând de ochii grabnic vorbitori,
Te-ai vrut, şi-ai fost, mereu făuritoare
De patimi, de plăceri şi de fiori,
Mereu altfel, cu gânduri schimbătoare.

Timpu-i trecut şi totul e schimbat,
Dar semnele-s rămase la vedere,
În gândul tău sunt veşnic încrustat
Şi-n pântec, îmi simţi urma, cu plăcere.

Nuanţe şi amănunte

Lipsesc deja destule amănunte
Ce-ţi arătau că prea puţin mă ştii,
Crezând că pot ideile mărunte
Să ţină loc de ceea ce-ai să fii.

Alte idei ce mult stăteau fixate
De margini cu motiv de ornament
S-au şters deja şi-n urmă sunt lăsate
De-al timpului firesc aranjament.

Chiar dacă te-ai porni într-o schimbare
În care să-ţi pui visele pe rug,
L-ar stinge prin firească întâmplare
Dorinţa ce-ai simţi-o tăvălug.

Timpul se trece fără de regrete
Şi multe nu te lasă-a mai trăi,
Te are ţintă faptelor concrete
Prin care altceva vei deveni.

Şi-ncep, vezi bine, multe să se piardă,
Gânduri menite să te ţină-n loc,
Cenuşa lor continuă să ardă
Într-al speranţei şi-al dorinţei foc.

Acum nimic nu e ca altădată,
Nuanţele dau clipelor contur,
Şi pun accent pe forma derivată
Din miezul nopţii ce-ţi părea obscur.

Concretul, indiscret, ţi-arată forme,
Pierdute printre umbre de reper,
Ce, în curând, vor şti să se transforme
În definiri lipsite de mister.

Lipsesc, fără tăgadă, amănunte
Din cele ce-ţi ziceau să te reţii,
Iar pentru mine trupu-ţi e o punte
Spre timpul ce mereu ai să îmi fii.

Netrecere de presimţire

Am vrut, de mult, să-ţi spun că te iubesc,
Prin vorbe simple, implicit sumare,
Esenţialul devenind firesc,
Pus în tipar sub forme de răbdare.

Privirii tale mă simţeam dator,
Simţind-o căutând înspre departe,
Şi mult prea răvăşită de-un decor
Pus ca hotar spre viață şi spre moarte.

Dar te priveam tăcut şi ţintuit,
Ştiind că toate-ţi sunt convingătoare
Şi, după un alt pas nelămurit,
Vei şti că viaţa nu-i întâmplătoare.

Nimic nu mă oprea să înţeleg
Cât de-mpăcată va veni o noapte
Când vei voi mistere să-ţi dezleg
Lăsându-mi-te-n forme şi în fapte.

Tristeţi ne bat, din obicei, pe prag
Ştiind că pot, din viaţă, să ne fure,
Ştiind că încă mai pot da-n vileag
Motive efemere şi obscure.

Şi-a fost aşa cum datul este dat,
Cu treceri prin idei şi amănunte,
Concretul devenind prea limitat
De gânduri evidente şi mărunte.

Suntem acum aceeaşi ce am fost
Cu ceva timp pierdut fără motive,
Mereu căutători ai unui rost,
Lipsit de alternanţe relative.

Tot ce am vrut să-ţi spun e neschimbat,
Dar multe sunt acum în completare,
Destinul ce ni-i dat e relevat
În trecerea deloc la întâmplare.

Şi te iubesc şi-acum, la fel de mult,
Precum a fost la prima întâlnire
Când despre tine m-ai lăsat s-ascult,
Numindu-te fireasca-mi nemurire.

Atipica simplificare

Să te duc, iubito, vreau, la munte,
Într-un fel ce nu-l explic, atipic,
Vreau să te dezbrac de amănunte,
Gândul prea complex să îl simplific.

Şi, simţind răcoarea pe-nserate,
Tu să-mi fii supusă şi fierbinte,
Dându-mi definiri controversate
Faptelor ştiute dinainte.

Dintre toate câte ne-au fost date,
Vise să avem de împlinit,
Fără de cuvinte căutate
Sau de timp, de-a dreptul, irosit.

Să te duc, iubita mea, la munte,
Într-un loc ştiut numai de noi,
Să-mi dispară cutele din frunte
Întru nemurirea vieţii-n doi.

Numai noi să ştim, în miez de noapte
Că nimic nu poate fi schimbat,
Şi vom fi săvârşitori de fapte
Spre o cale simplă de urmat.

Motiv de noapte şi de zi

Ce bine ţi-ar fi,

Ce bine mi-ar fi,

De nu te-i opri,

În marginea de noapte dinspre zi...

Cât timp am avea

De n-ai tot uita

Că tot ce ne-am vrea

E clar legat doar de dorinţa ta.

Orice ţi-ai dori,

În zorii de zi,

Mereu s-ar zori,

La miez de noapte se va împlini.

Oricând vom putea

Motive-a avea

A nu ne certa

Cu limitări ce ne vor încurca.

Ce bine ne-ar fi

De n-ai mai fugi,

Uitând a rosti

Tăgada din miezul de zi.

Orice altceva

Mereu va ceda,

Şi nu va putea

În calea întâmplărilor a sta.

Când nori s-ar ivi

Tăceri a-mplini,

Tu te vei voi

Motiv de noapte şi motiv de zi.

Cum nu poţi uita,

A nu-ţi mai ceda

A nu-ţi mai ceda

Firescul ce-i mereu amprenta ta.