Semnelor de schimbare,
Deliei
Timpul părea că are o măsură
Ce depăşea al clipei înţeles,
Lăsând trăirea fără anvergură
Şi chiar fără motiv de interes.
Ai apărut din umbre de lumină
Ştiindu-te mergând pe-acelaşi drum,
Fiind şi tu, cum alţii spun, de vină
Pentru trecutul mult pierdut în fum.
Şi toate s-au făcut a fi chemare
Spre drum cu rost concret, predefinit,
Ce nu-şi avea sfârşit într-o-ntrebare
Ci chiar în adevăru-i clar finit.
Mi te-ai dorit reper de întâmplare,
Voindu-mă în tine încrustat,
Ca să-ţi devin, venind din depărtare,
Un adevăr de nimeni contestat.
Şi toate s-au pornit în mare grabă,
Recolorând al zilei răsărit
Cu-n evident răspuns dintr-o silabă
Când îţi eram, în tine, definit.
În ritmul vieţii te lăsai pătrunsă,
Dorindu-mi un avânt tot mai profund,
Ca orice taină, ce-o aveai ascunsă,
De-mi fi-va întrebare, să-i răspund.
Uitând de ochii grabnic vorbitori,
Te-ai vrut, şi-ai fost, mereu făuritoare
De patimi, de plăceri şi de fiori,
Mereu altfel, cu gânduri schimbătoare.
Timpu-i trecut şi totul e schimbat,
Dar semnele-s rămase la vedere,
În gândul tău sunt veşnic încrustat
Şi-n pântec, îmi simţi urma, cu plăcere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu