Sidoniei
Te văd zâmbind, dar mi-este clar, eşti tristă,
Ascunzi frumos trecutele poveşti
Care te-au pus cândva pe-o falsă pistă
Şi te-au făcut să fii cea care eşti.
În tine stă acunsă altă viaţă
Ce-aşteaptă să o vrei a ta a fi,
Când te vei vrea ieşi din copci de gheaţă
Uitând că poţi uşor a te-ngrădi.
Ochii atrag prin umbra din privire,
Făcând dovada unui vis frumos,
Ce vine dintr-o vagă amintire
Mergând spre orizontul luminos.
Acum, aici, parcă având o vină,
Timpul ţi-l laşi pierdut între-nzidiri,
Dându-i idei că poate să revină
Sub semnul unor clare definiri.
Nu pot să spun un simplu "Eşti frumoasă!",
E prea puţin, prea simplu, prea banal,
Idee din contexte grabnic scoasă,
Negând întregul rostului real.
Te văd zâmbind sub valuri de tristeţe,
Sub umbra unor urme din trecut,
Umbre ce-ţi dau, în zori de zi, bineţe,
Vorbindu-ţi de extremul absolut.
Mă vreau convins de ceea ce se vede,
Însă, văzând, n-am cum să fiu convins,
Convingător e gândul ce-ntrevede
Un univers, al tău, prea mult întins.
Eşti tristă, dar şi tristă eşti frumoasă,
Şi eşti, într-adevăr, un laitmotiv
De a-ţi cunoaşte forma graţioasă
Când viaţa-şi are rost imperativ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu