Privindu-te n-am nici o altă cale,
N-am cum să tac şi nici să mă abţin,
Mă simt ciudat, am gânduri radicale,
Simţirile pe ele se susţin.
Ideile sunt prea învălmăşite,
De-a te fura deja îmi este dor,
Să ne dedăm fireştilor ispite
Uitând de timpul grabnic trecător.
În nici un caz nu am motiv de teamă,
Dar simt acum un fix şi clar îndemn,
Dorinţe fără margini mă tot cheamă,
Spre fapta definirii-n mod solemn.
Oricât aş vrea să nu întorc privirea,
Sânii ţi-i văd, în palme vreau să-i prind,
Ca să le simt, prin formă, tresărirea
Când focurile vieţii se aprind.
Şi chiar prin haine văd, aş spune, multe,
Văd pântecul ce rug aprins va fi
Când nu va vrea de tine să asculte,
Prea dornic împlinirea-şi a-şi simţi.
Dar tot mai mult, de-a dreptul, mă atrage,
Al coapselor, frumos, plăcut, contur
Ce de la grija vieţii mă distrage
Şi-mi dă real motiv ca să te fur.
Şi chiar am să te fur, la ceas de seară,
În miez de noapte să te pot privi
Când tu trezind văpăi din miez de vară
În tine să mă ştii îţi vei dori.
Aşa să ne trăim o-ntreagă noapte,
Lăsând-o să ne fie clar reper
Sânii-ţi rotunzi ca două mere coapte
Mereu fiind izvoare de mister.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu