Atât de multe par întâmplătoare
Şi uneori uitând să aibă sens,
Că raţiunea sugrumată moare,
Nemaifiind, cu sine, în consens.
Voind mereu să aibă toate nume,
Orice idee-n grabă o numim,
Şi-o arătăm, ca ceva nou, la lume,
Convinşi fiind că asta ne dorim.
Accentele sunt puse cu migală
Pe ceea ce-i mereu din interes,
Trasând cumva o margine legală
La tot ce e normal, chiar din exces.
Şi chiar de-ar fi o cale mult mai dreaptă,
Un drum ce-ar merge mult prea rar cotit,
Din temeri ies doar cei ce nu aşteaptă
Să fie totul cum şi l-au dorit.
Aşa merg multe cât se merge-n grabă,
Prea rar ajung spre punctul de final
Căci tocmai el, văzându-le, întreabă
Cât de egal devine un egal.
Dar când ajunge limita firească
La observarea firului de păr,
Singura cale, pururi omenească,
E adevărul spus prin adevăr.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu