Hai, iubito, să fugim în lume,
Altă cale ştii că nu avem,
Să fim anonimi nu mai putem,
Suntem amândoi ştiuţi pe nume.
Să fugim, bătând o altă cale,
Calea celor nesurprinşi de val,
Rostuind, mereu principial,
Faptele constant fundamentale.
Să ne facem timp pentru de toate,
Pentru timp de zi şi timp de nopţi,
Când idei extreme-ai să adopţi
Apă, din deşerturi, să pot scoate.
Să te văd uitând de-mbrăcăminte
Orişice îţi vei voi să faci,
Şi să n-ai motiv să te prefaci
Când rămaşi vom fi fără cuvinte.
Ochii să ţi-i văd prin praf de stele
Când va fi spre cer să te ridic,
Tu cerându-mi clar să mă implic
În dorinţe oarecum rebele.
Iar când sânii tăi vor fi dovadă
Că se vor cu totul dezveliţi,
Şi apoi de pieptul meu striviţi,
Vei uita de-a vorbelor tăgadă.
Neştiind că timpul mai există,
Să ne fim datori în a trăi
În tandem cu tot ce ne vom fi,
Chiar în varianta extremistă.
Aşadar, hai să fugim în lume,
Să ne ştim pe al menirii drum,
Să ne tot iubim într-un acum
Ce spre nemuriri o să ne-ndrume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu