Iar noaptea, lângă tine
De-ar fi una polară,
tot mi-ar părea puţin,
În orice gând de faptă
eşti un îndemn divin
De-a mă lăsa dorinţei
să poţi a mi-o-ntreţine.
Mai toate-s întâmplare
şi, implicit se-ntâmplă,
Să-mi fie somn când somnul
şi ţie-ţi e dorit,
Îmi laşi căuşul palmei,
de sânu-ţi, ispitit.
Avându-ţi înţelesuri
zvâcnirilor din tâmplă.
Altfel se-arată toate,
altfel e dimineaţa,
Când îmi adun privirea
pe-al somnului hotar
Dar uit de oboseală,
când te îmbraci sumar
Trezindu-mi iar dorinţa
de-a-mi arăta ce-i viaţa.
Esenţial e-ndemnul,
spre patul cald şi moale,
Visând că-i miezul nopţii
şi timp ne tot avem
Să iei ce ai nevoie,
din mine, ca totem,
Când coapsele-n rotunduri
îndeamnă la răscoale.
Altfel e miezul zilei
când hainele te-mbracă
Cu amănunte stranii
ce vijelii stârnesc
În gânduri visătoare,
şi nu mă mai opresc
Să-ţi spun că n-avem vreme
ca s-o lăsăm să treacă.
Şi nu ai nici o vină,
nici eu nu sunt de vină
Că soarele răsare
ca şi în zori de zi
Când nu te poţi abţine
şi nu mă pot opri
Să ne gândim că-i noapte
şi este lună plină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu