Unduiri de stele, poli de univers,
Cade-n crucea lumii răcnetul sălbatic,
E-al plînsorii triste într-un paşnic mers.
Cînd se vor întoarce, ca un vis, cocorii,
Într-o toamnă arsă de un vînt stingher,
Răsări-vor stele şi veni-vor norii
Peste-ntîie falduri arse de mister.
Şoapte dinspre toamna ospătării noastre,
Plînsuri de furnică, urcă în pămînt,
Tîrgul se va vinde stelelor albastre
Şi apoi va pune clopote în vînt.
Viforul conspiră trenuri înspre gară,
Buzele de gheaţă apele sărut,
Vin furtuni la ţărmuri întrebînd de vară,
Numai astă noapte e-n necunoscut.
Ninge ochi de taină însetaţi de sînge,
Însetaţi de abur, înveliţi de cer,
Toamna iar se roagă, iernilor se plînge,
Cea dintîi zăpadă cade cînd o cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu