Inima firavă ţine-n ea măsură,
Pasuri susurate toamna înfierbîntă,
Ochii plini de focuri stelelor se-avîntă.
Stelele de pradă au iluzii triste,
Frunzele mărunte mor ca să existe,
Risipindu-mi vise caut altă poartă,
Pasul depărtării are iz de ceartă.
Ordine de ceaţă mă ard în zăpadă,
Frunzele se sfarmă şi-n ochi or să-mi cadă,
Osia de clinchet mă-nfrînge obraznic,
Ceaţa dimineţii e un vis zadarnic.
Cîtă prăbuşire pentru-o înălţare,
Cîtă deznădejde trece în uitare,
Palma mea întinsă frunzele adună,
Anii-şi pierd valoarea tot plătind arvună.
Vor rămîne paşii, vor rămîne zile,
Culcă-te în pace, pace dormi copile,
Vor rămîne toate, frunzele de toamnă
Dorm în adormirea care mă îndeamnă.
Într-o frunză moartă mi-a căzut privirea,
Vîntul soarbe clipa, clipa-i amintirea,
Păsări călătoare de deasupra ţipă,
Ultima mea toamnă, ultima ta clipă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu