joi, 27 martie 2008

Zicere

Nu lovi, copile,
într-un om bolnav,
Nu-i fura din zile,
Nu te da grozav.

Când priveşti spre stele
cauţi în zadar,
Nopţile lui, grele,
nu-s prin calendar.

Nu-i poţi readuce
clipe ce-au trecut,
Viaţa-i o răscruce,
Palma-ţi l-a durut.

Nu lovi, copile,
într-un om, nicicum,
Nu-i lua din zile,
Nu-l opri din drum.

marți, 25 martie 2008

O clipă doar

Tot restul vieţii... Nu ştiu cât va fi:
O zi, o clipă, poate şi mai mult
Învăţ să cred că pot cumva trăi
Aşa cum ştiu de suflet să ascult.

Pot fi cobai, pot fi un om comun
Pe drumuri, între casă şi spital,
Însă n-aş vrea pe alţii să-i supun
Şi viaţa să şi-o ducă-n ritm banal.

Am vina mea şi crucea am să-mi duc
Către un vârf ce ştiu că-mi este dat,
Şi când va fi spre cer să o apuc
Să fiu ce-am vrut: un om adevărat.

Nu cer nimic, nu voi trăi cerşind,
Iar mila nu e ceea ce-mi doresc,
Căci tot mai cred că pot să reaprind
O candelă a vieţii ce-o trăiesc.

Tot restul vieţii... Piedică nu pun
Să fiţi cu mine şi cu voi să fiu,
Voi încerca prin toate să v-adun,
Să dăm un nume timpului târziu.

luni, 24 martie 2008

Zile în calendar

Nu mai am putere
Să privesc lumina,
Viaţa-mi negru cere,
Să-mi pot plăti vina.

Am dat foc la ape
Şi-am privit la soare,
Azi mă simt aproape
De un prag ce doare.

Clipei îi dau nume
Spre răstălmăcire,
Vreau să îşi asume
Plânsu-mi din privire.

Necuprinsul serii
Arde şoapta tristă,
Gândul primăverii
Ştiu că iar există.

Însă pe la mine
Suflă vântul rece,
Încă-o iarnă vine,
Fără să mai plece.

Iarnă, iarnă doar
Am în calendar.

duminică, 23 martie 2008

Definitiv să tac

E clar ca nervii mei or să cedeze,
azi nici speranţei nu-i găsesc motiv,
nu poate nimeni să mă mai salveze…
E necesar să tac. Definitiv.

Sau fără să-nţeleg că timpul trece,
atac mereu accentul negativ,
mereu sunt căutat de vântul rece,
că-i necesar să tac. Definitiv.

Ultima luptă n-o să mă învingă,
chiar dacă morţii îi va da motiv,
lumina mea încet o să se stingă,
şi-i necesar să plec. Definitiv.

sâmbătă, 22 martie 2008

Îmbătrânind

Te-mbrăţişez şi ceasul îl privesc,
şi simt cum ochii-ncet mi se-nchid...
Încep încet, încet, să-mbătrânesc,
şi iar destinul meu e translucid.

De nicăieri venit-am şi mă trec,
uitând să cred că timpu-mi e vrăjmaş...
Strivit de locu-n care mă aplec,
nu pot trăi ca umbra unui laş.

Mi-adun din umbre sensul unui gând,
să pot să trec hotare clandestin,
iar de-i nevoie-n târguri să mă vând,
că multora eu piept pot să le ţin.

Şi dacă toate-ncep şi se sfârşesc,
căzând în desuet, în mod comun,
apusul am curajul să-l privesc
şi adevărul tuturor sa-l spun:

Îmbătrânind simt orişice hotar
şi mă întreb de pot trăi-n zadar.

Cântec pentru altfel de nuntă

De n-am să fiu la nunta ta
nici mire, poate nici mesean,
nu plânge, nu te întrista...
am fost şi eu un pământean...

Când am promis să fii mireasă,
spre cerul nopţii n-am privit...
azi simt povara ce m-apasă,
acum, când soarta m-a strivit.

La nunta ta voi sta-ntr-o parte
şi-n miezul nopţii-ţi voi vorbi,
iar dacă viaţa mea-i o carte,
vei ştii mai bine-a o citi.

Când mirele va vrea să-ţi pună
un semn pe degetul tău stâng,
mă voi ascunde după lună
şi-n şoaptă am să-ncep să plâng.

Te vei întoarce către mine,
vei vrea să ştii ce gânduri am,
ai să-nţelegi că nu oricine
îţi poate da ce eu vroiam.

Se va fi vrut o nuntă mare,
spre bucuria tuturor,
însă noi doi, ca o-ntâmplare,
vom fi-mpotriva viselor.

miercuri, 19 martie 2008

A doua cale

Printre aberaţii şi ambiţii
Definim un ideal absurd,
Sufletul strivit între condiţii
Se descrie a fi orb şi surd.

Între adevăr şi injustiţii
Nu mai ştim când lacrimile curg,
Exaltaţi mereu de noi ambiţii,
Răsăritul îl numim amurg.

Clipelor le tot tăiem avântul,
Şoaptele sunt doar un semn ciudat,
Chiar când crapă între noi pământul
Ştim că nu-i nimic adevărat.

Totuşi, vrem să mergem mai departe,
Însă doar de piedici ne lovim,
Şi simţim că ne-ndreptăm spre moarte,
Că, deja, de mult nu mai trăim.

Hai să regăsim însă puterea
De-a da morţii un atac sublim,
Să uităm şi răul şi durerea,
Să-nvăţăm, din nou, să ne iubim.

vineri, 14 martie 2008

Când privirile...

Azi mă simt stăpân pe lumea toată,
Nu mai ştiu ce poate-a mă opri,
Tot ce vreau de-acum o să se poată,
Roata vieţii iar se va-nvârti.

În căuşul palmei te voi prinde,
Gândul tău să pot să-l ocrotesc,
Şi-ai să vezi cum focul se aprinde
Când privirile ni se-ntâlnesc.

Am trăit prea mult în neodihnă,
Astăzi ştiu că nu-i nimic pierdut,
Împărţi-vom iar a vieţii tihnă
Fără frica de neprevăzut.

Clopotele cerurilor sparte
Or să bată într-un ritm drăcesc,
Noi, în doi, vom scrie altă carte
Când privirile ni se-ntâlnesc.

Vom avea chiar şi acelaşi nume,
Nord sau sud, în nici un caz apus,
Şi vom şti să ne-arătăm în lume,
Tuturor spunând ce-avem de spus.

Şi mă vei ierta uitând de toate,
Vieţii dând un sens dumnezeiesc,
Învăţa-vom că orice se poate.
Când privirile ni se-ntâlnesc.

marți, 11 martie 2008

Esenţiale întrebări

Mereu te simt ca pe-o-ntrebare:
De fapt, ce s-a-ntâmplat cu tine?
Prea de la sine se-nţelege
că nu e totul numai bine...

Se simt în gânduri vorbe triste
şi trist se-aşează pe hârtie,
Încearcă încă să refacă
un adevăr... Să-l reînvie...

Prin frigul nopţilor de iarnă
apar în gându-ţi doruri multe,
Întruchipând plecări amare,
când nimeni nu vrea să te-asculte.

De te-ai întoarce doar o clipă,
privind ce-a fost realitatea,
Te poti cunoaşte... Dar socoate:
ai cunoscut oare dreptatea?

Strivită de priviri fugare
ori de chemări înrobitoare,
Te-ascunzi în ceaţa dimineţii
şi parcă-ai vrea să te omoare.

Şi mă întreb... şi n-am răspunsuri
răspunsul e de fapt în tine,
E ceva ce-ai lăsat în urmă
şi te gândeşti că nu mai vine?

sâmbătă, 8 martie 2008

Dorinţă

O, Doamne, nu mai văd acum nimic,
Doar chipul tău ce-l caut peste tot,
Şi câte aş avea mereu să zic,
Şi mă opresc mereu că nu mai pot...

Să fiu cu tine m-aş preface-n foc,
Chiar dacă-n foc ar fi ca eu să ard,
Şi timpul l-aş opri o clipă-n loc
Ştiindu-te că tu îmi eşti stindard.

Aş lua cuvântul tău fără să-l schimb
Şi mi l-aş pune vieţii căpătâi,
Oricum privesc te văd ca pe un nimb
De la-nceputul lumilor dintâi.

Pentru o clipă doar de-ai fi să-mi fii,
Aş mai cerşi la cer încă atât,
Să pot să-ţi dăruiesc, fără să ştii,
Mereu îndepărtarea de urât.

Să fii cu mine şi să fim noi doi
Când luna se ascunde în lumini,
Iar timpul să îl vrem doar înapoi
Să fim şi rădăcină şi tulpini.

duminică, 2 martie 2008

Nimeni, nimic

Mi-e singurătatea absolută,
Nimeni nu mă-ntreabă de nimic,
Noaptea vine prea necunoscută
Când în zori doar ochii mi-i ridic.

Plânsu-n şoaptă-n ziduri se închide,
Nimeni nu m-aude cu nimic,
Doar speranţa uşa-mi mai deschide...
Cui să zic ce mai vroiam să zic?

Câte-odată plec în grabă mare,
Nimeni nu mă-ntreabă de nimic,
Ziua-mi ştiu că trece-n calendare,
Eu, de fapt, cu toate mă complic.

Când rostirea-mi caută spre lume
Nimeni nu m-aude cu nimic,
Doar singurătatea-mi pune nume:
Însă şi cu ea mă contrazic.

Azi plătesc ce ştiu că n-am gândit,
Când, crezând, eu singur m-am minţit.