La însemnul marelui hotar,
Timpul se opreşte-n calendar,
Şi sub prag de clopot abătut,
Viaţa e un pas spre absolut.
Dangăte în clopote se sparg,
Valurile se retrag în larg,
Vin, haotic, vorbe din abis,
Poarta către cer s-a-ntredeschis.
Călători pe viscoliri de gând,
Trecem mai departe, rând pe rând,
Prin păcat, prăpădu-i domolit,
Începutul are şi sfârşit.
Ceaţa dă un semn revoltător,
Vorba se opune tuturor,
Schimb decorul, fac un târg cinstit,
Adevărul nu mai e minţit.
Miezul nopţii pune un accent
Revoltând realul concludent.
Cu-al meu semn, de apă şi de foc,
Timpul aş opri, de-aş vrea, în loc.
Soarta însă las să-şi facă jocul,
Ploaia a-n-ncetat... Se-aprinde focul...
Toate se arată de acord
Că mergând spre sud nu merg spre nord,
Apele revin la vechiul vad
Să deschidă drumul către iad,
Semnul crucii e întors mereu
Spre un fals şi tainic Dumnezeu.
Dinspre involut spre ireal
Crahul a fost ţelul ideal,
Răstignind pe crucile de drum
Adevărul regăsit postum.
Pas pe prag s-a vrut şi întâmplat,
Însă rânduit în mod ciudat,
Ridicând la hram necunoscut
Viitorul faptului trecut.
Către ieri privirea-mi răstignesc,
Şi la miezul nopţii mă trezesc,
Spusele, cu înţeles sumar,
Vor fi un An Nou în calendar.
Azi dispare într-un mod subit
Între plus şi minus infinit,
Rănile se vindecă de tot,
Să-ntorc vremea ştiu că iarăşi pot,
Adevărul vine să ia locul
Faptelor minţite ce-au stins focul...
Iar însemnul marelui hotar
Ne va fi reper în calendar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu