miercuri, 29 iulie 2015

Deja ţi-e-n gând...

Deja ţi-e-n gând, şi ştii destul de bine,
Întâia clipă când, în doi, noi doi,
Vom face să renască, din ruine,
Speranţe pentru timpuri de apoi.

Ştiindu-te privirii mele, dată,
Te vei opri dorinţa să-mi priveşti
Făcându-te cu totul vinovată
De retrezirea poftelor lumeşti.

Şi-ai să-ţi doreşti a fi netrecătoare
Clipa ce ţine, noaptea, timpu-n loc,
Trecându-se pe sine la-ntâmplare,
Trăind, cu noi, al împlinirii joc.

Îţi este-n gând, în vis şi în simţire
Firescul de-a te şti că mi te-ai dat
Ca dar, întru eterna-mi nemurire
Şi întâmpării-a tot ce ni-i lasat.

Să simţi că sunt al tău, că sunt în tine,
Trecut, prezent şi-ntr-una viitor,
Că-ntotdeauna îmi vei aparţine
Şi-mi vei fi dor de drum înnoitor.

vineri, 24 iulie 2015

Eram în vară...

Venind din alte vremuri,
în drum spre alte vremuri,
Laviniei
Eram în vara unui cer fierbinte
Când noaptea n-avea timp de-a adormi,
Doar gândul, prea grăbit, ne-o lua-nainte
Dorindu-se, firesc, a se-mplini.

Cădeau, topite, razele de soare
În apele ce-n maluri se-ascundeau
Şi se-arătau, spre noi, întrebătoare,
Când înspre fapte mari ne îndemnau.

Cădeau şi stele, la-nceput de seară,
Ca semn, vestind, un altfel de-nceput
Care lăsa trecutul, vechi să moară
Şi tot absurdu-n care s-a trecut.

Nici vântul, adormit, nu-şi avea treabă,
Şi totul adormit părea în jur,
Doar gândul îşi avea aceeaşi grabă
De-a da dorinţei tale clar contur.

Venise timpul, şi, în miez de noapte
M-ai pus, pe totdeauna, ca reper
Trăirilor ce fac din vorbe şoapte,
Şi drumului, de dincolo, din Cer.

Eram în vara cerului fierbinte
Şi a dorinţei de-a trăi normal,
Când timpului i-ai luat-o înainte
Şi primul pas a fost un fapt real.

Trecutu-i vechi, o umbră, o idee...
Azi, fără teamă, spui că eşti femeie...

marți, 21 iulie 2015

Deja mi-e dor...

Deja mi-e dor de ce va fi o noapte
Cu luna plină şi un ger cumplit,
Când nu vom şti ce înger ne-a trezit
Şi ne-am unit trăirile prin fapte.

De-acea-ntrebare ce va fi nespusă
Decât în zorii noii dimineţi,
Când luna-ntârziată şi sedusă,
Tu ai s-o crezi însemn al altei vieţi.

Şi-ncep să îmi aduc, mereu, aminte
De sânu-ţi tare, care, fremătând,
În felul lui mă vrea să fiu cuminte
Şi-ndemn de fapte îmi tot pune-n gând.

De pântecul ce lasă să se vadă
Că n-are timp de zbatere-n zadar,
Făcându-mă să vreau să îi cad pradă,
Trecând al nemuririi, vag, hotar.

Mi-e dor de clipa mângâierii tale
Prin care guşti al poftelor îndemn,
Cel care-ţi e, în felul lui, o cale
A ceea ce e veşnic şi solemn.

Deja mi-e dor de a te şti dorinţă,
Şi a mă şti dorinţei tale leac,
De-a te simţi, voind, cu prisosinţă,
Încă o noapte, mare, cât un veac.

joi, 9 iulie 2015

Leac de sete

Sunt pribeag, mereu privind spre stele,
Privitor spre tot ce am în jur,
Rătăcit prin soarta vieţii mele,
Vinovat, în sine, de sperjur.

Drumu-mi merg şi timpul mă îngână,
Cu firescul vieţii să mă-mbete,
Ca să mă opresc la o fântână
Să sorb apa-i, doritor, cu sete.

Şi tot trec pe căi neabătute,
Învăţând tot ce mi-e dat să ştiu
Despre cele vrute ori nevrute,
Despre prea devreme şi târziu.

Merg pe drum, pe a-ntâmplării mână,
Ca să n-am motive de regrete,
Când va fi, la fel, înc-o fântână
Să se vrea a-mi potoli din sete.

Urc mereu şi mă cobor la vale,
Umbrele nu-mi sunt deloc pe plac,
Mă grăbesc mai mult când merg agale,
Multe pot, acum, să spun când tac.

Gândul nu mi-e pururi la-ndemână
Când un altul vrea să se repete,
Că, fântână stând lângă fântână,
Îmi vor da, să beau, un leac de sete...

marți, 7 iulie 2015

În înţeles, cu rost

Nu are rost să vrei să schimbi culoarea
Acestui cer atât de plumburiu,
Mai bine haide să convingem marea
Să să dorească norilor sicriu.

Pe mine găzduieşte-mă sub pleoape
Că-n ochii tăi seninu-i necuprins
Să-ţi fiu şi să te simt mereu aproape,
Un rug, luminător de vis, aprins.

Să împrumut din ochii tăi lumină,
Simţindu-ţi harul binefăcător
Ce m-a lăsat să ştiu că-s fără vină,
Doar dacă vreau să fiu învingător.

În vise, poţi, cu flori de primăvară,
Să pui culoare norilor răzleţi,
Pe care îngeri, nevăzuţi, coboară,
Redând speranţei gând de alte vieţi.

Şi-aşa să-nvăţ să nu mai iau în seamă
Că fulgerul el-aud dar nu-l mai văd,
Să merg pe drumuri fără să am teamă,
Când nevăzutul lumii îl prevăd.

Din vis ştiind eu am să-ţi spun când marea
La ţărm adună valuri din furtuni,
Ca tu, scrutând, în tihnă depărtarea
Să crezi că omu-i cumul de minuni.