În înţeles, cu rost

Nu are rost să vrei să schimbi culoarea
Acestui cer atât de plumburiu,
Mai bine haide să convingem marea
Să să dorească norilor sicriu.

Pe mine găzduieşte-mă sub pleoape
Că-n ochii tăi seninu-i necuprins
Să-ţi fiu şi să te simt mereu aproape,
Un rug, luminător de vis, aprins.

Să împrumut din ochii tăi lumină,
Simţindu-ţi harul binefăcător
Ce m-a lăsat să ştiu că-s fără vină,
Doar dacă vreau să fiu învingător.

În vise, poţi, cu flori de primăvară,
Să pui culoare norilor răzleţi,
Pe care îngeri, nevăzuţi, coboară,
Redând speranţei gând de alte vieţi.

Şi-aşa să-nvăţ să nu mai iau în seamă
Că fulgerul el-aud dar nu-l mai văd,
Să merg pe drumuri fără să am teamă,
Când nevăzutul lumii îl prevăd.

Din vis ştiind eu am să-ţi spun când marea
La ţărm adună valuri din furtuni,
Ca tu, scrutând, în tihnă depărtarea
Să crezi că omu-i cumul de minuni.