Planton

Sunt de planton, în avangardă,
Pe frontul unui crez uitat
Dintr-o dorinţă revanşardă
A celor ce au tot furat...
Nu vreau nimic să se ascundă
Iluminat de flăcări mici,
Şi nu să nu se-mtrepătrundă
Cu ţelul unor venetici.

Şi caut clipa rătăcită
În tot ce rătăcire-a fost,
Dar tot mai plînge o ispită
Că nu-i găsesc nici fel nici rost.
Dînd nopţii-ntreaga libertate
În gînduri mai clădesc un gînd,
Dar nu am pe deplin dreptate
Că-n târguri chiar credinţa-mi vînd.

Capitulard, sunt o statuie
De focul vieţii măcinat,
Nu-s un Hristos ţintit în cuie,
Sunt doar cu vise îmbătat.
Cu pasul meu de rătăcire,
Presimt că drumu-i răctăcit...
Am spus prea grabnic împlinire
La câte-au fost de-am întîlnit.

Ca haină rece, de paradă,
Din umbra ce o-ntunec eu,
Chem ploaie, viscol şi zăpadă
Şi adevăru-l chem mereu.
Din tot ce azi mă încălzeşte
Culeg aceleaşi înrobiri
Şi mai nimic nu-mi aminteşte
Că-n fapt rănesc şi amintiri.

Plătesc, în rate, cu dobîndă,
Fără să ştiu ce tot plătesc,
Fără să ştiu că stând la pîndă
Eu ura lumii o iubesc.
Mă-ntreb de ce mi-a fost dat, mie,
Ceea ce văd să povestestesc,
Deşi, de prin copilărie,
Nu vreau nimic să-mi amintesc?

În lumînarea aburindă
Îmi zace tainic gînd infam
Iar gheaţa vrea să se aprindă
Şi să dispară, gram cu gram.
Păzind a nopţii barieră
Îmi trece timpul monoton...
Cred însă că şi lumea speră
Să-şi steie sieşi de planton.