Mă cheamă amintiri de timp strivit,
Aştept o zi care-mi va da obida
De-a izbândi în val neisprăvit.
Va fi să plec la ceas apus de seară
Şi să colind prin furcile de cer,
Să-nalţ pe stăvilarele de ceară
Un mal al rostului mereu stingher.
Voi fi când zori de zi, când miezul nopţii,
Voi cauta priviri de pe pământ,
Strivit între destin şi jocul sorţii
Te voi veghea şi-n ultimul cuvânt.
Iubito, astăzi plec spre Atlantida
Spre a-nţelege timpul ce-a trecut
Şi să culeg din vie agurida
Şi să mă-mbăt ca un necunoscut.
Voi fi pe rând şi foc, şi apa mării
Iubit de plus şi minus infinit,
Şi-n sânge voi purta amarul sării,
Uscat de soarele la asfinţit.
Doar nori de ploaie mă vor face bine,
Udându-mi buzele uscate-n vânt,
Şi-am să mă-ntorc într-un târziu la tine,
Să te veghez şi-n ultimul cuvânt.
Iubita mea, pleca-voi astă seară,
Purtat de-un val mereu înălţător,
Că nu mai ştiu de ziua n-o să-mi ceară
Să mă robesc în gândul călător.
Voi adormi pe val în Carul Mare,
Cât soarele va străluci-n amiezi,
Şi cu un gând al lacrimii amare,
Mă voi da ţie să mă şi păstrezi.
Şi va fi bine pentru toţi deodată,
Înlănţuiţi pe-un prag de legământ,
Şi voi veni pe marea zbuciumată
Să te păstrez ca pe al meu cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu