N-are rost să ţi-o mai spun şi eu.
Gândul mi-e prădalnic, nu-l pot ţine
Şi rămân să te aştept mereu.
Îmi e greu să mă găsesc în noapte
Şi să ştiu că nu mai am nici rost,
Iar când viile sunt toate coapte
Îmi găsesc în cramă adăpost.
N-am să beau din vinuri învechite,
Am venit aici să plâng tăcut,
Mă-ntinez cu zile pribegite,
Ca să nu mă vezi nicicând căzut!
Eşti frumoasă şi te-aş vrea cu mine,
Dar ne copleşesc cărări în munţi,
Şi mereu mă-ntorc în vis cu tine
Şi mai pun, prin deznădejde, punţi.
Voi avea cândva parte de visuri
Copleşit de paşii merşi pe jos,
Şi trecând mereu peste abisuri,
Te voi priveghea să dormi frumos.
Îmi vei fi mereu dorinţa vieţii
Şi te voi găsi mereu în zori,
Chiar dacă las pradă dimineţii
A privirii tainice ninsori.
Eşti frumoasă întru tot şi toate,
N-are rost să spun cât te voiesc,
Mă gândesc că totuşi se mai poate
Să te am mereu, să te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu