Am trăit cu ceea ce-am avut,
Astăzi am curajul să vă zic:
Chiar şi pragul vieţii l-am trecut.
Umbre-ncolăcite de lumini
Mă duceau pe-un drum necunoscut,
Şi, contemporan cu-ai mei străbuni,
Retrăiam poveşti de început.
Val de lacrimi mi-a fost dat să fiu,
Răvăşit de ordinea de zi,
Dar simţind că ceru-i plumburiu,
Mi-era clar că ştiu ce nu pot şti.
Din priviri am răzbătut spre cer,
Azi îmi ştiu întregul viitor,
Viaţa mea pot gaj să o ofer,
Că murind eu tot nu pot să mor.
M-am întors şi-acum ţin timpu-n loc,
Scriu o carte fără de sfârşit,
Ştiu că împreună-avem noroc
Şi-mplinim tot ce e de-mplinit.
Cum în viaţă n-am cerşit nimic,
Ochii din pământ pot să-i ridic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu