De multe ori privesc spre răsărit,
Abandonând o cale prea uşoară,
Nu pot să cred că merg spre asfinţit
Indiferent la tot ce mă-nconjoară.
Extravagantul pare absolut
Lângă realul vieţilor normale,
Iar adevărul luat cu împrumut
Ucide întrebări esenţiale.
Un haos se vrea ţel împlinitor
Dorinţelor hapsâne de mărire,
Analizând în mod anchetator
Refuzul de-a trăi în adormire.
Mereu întreb şi nu primesc răspuns,
Implantul de absurd se simte-n toate...
Transfigurând destinul pe ascuns,
Reperele umane-s confiscate.
Iluzii se tot vântură prin lume...
E trist că unii vor să le consume...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu